Serbia și Kosovo au încheiat un acord privind libera circulaţie pentru a detensiona situația de la granița lor

În urma negocierilor desfăşurate sub supravegherea Uniunii Europene, Guvernul de la Pristina a decis să nu introducă, de la 1 septembrie 2022, permise de sejur persoanelor care intră în Kosovo cu carte de identitate sârbă, iar Guvernul de la Belgradul va suprima permisul pe care îl impune deţinătorilor care au carte de identitate kosovară.

„Mă bucur că am găsit o soluție europeană care facilitează călătoriile între Kosovo și Serbia, ceea ce este în interesul tuturor cetățenilor din Kosovo și Serbia. Mulțumesc președintelui sârb Aleksandar Vučić și prim-ministrului din Kosovo, Albin Kurti, pentru conducerea lor și excelenta cooperare practică dintre UE și SUA”, a scris, sâmbătă seară, Josep Borrell pe contul său de Twitter.

„Avem o înţelegere. Sârbii kosovari, precum şi toţi ceilalţi cetăţeni, vor putea călători liber între Kosovo şi Serbia folosindu-şi cărţile de identitate. UE tocmai a primit garanţii de la premierul (Albin) Kurti în acest sens”, a spus șeful diplomației europene, în cadrul unui clip video postat pe contul său de Twitter.

Guvernul de la Pristina vrea ca cetățenii sârbi să aibă plăcuțe de înmatriculare în Kosovo

Menționăm că, în prezent, Guvernul de la Pristina vrea să le ceară cetățenilor sârbi din Kosovo să înlocuiască plăcuţele de înmatriculare sârbe cu plăcuţe de îmatriculare ale Republicii Kosovo. Această decizie, care va intra în vigoare de la 1 septembrie 2022, a cauzat un nou episod de violenţe la sfârşitul lunii iulie în nordul Kosovo întrucât minoritatea sârbă de acolo a văzut-o ca pe un abuz, relatează agenția de presă AFP.

Din nefericire, niciun compromis nu a fost găsit sâmbătă privind această măsură. „Munca nu s-a terminat, unele probleme sunt în continuare în suspensie. Aştept de la cei doi lideri să continue să dea dovadă de pragmatism şi de spirit constructiv cu scopul de a rezolva problema plăcuţelor”, a explicat Josep Borrell.

Precizăm că Guvernul de la Belgrad nu a recunoscut niciodată autoproclamata independenţă a Kosovo din anul 2008, după un deceniu de război sângeros soldat cu circa 13.000 de morţi, în majoritate kosovari-albanezi. De asemenea, cei aproximativ 120.000 de cetățeni sârbi care locuiesc în Kosovo nu recunosc autoritatea Guvernului de la Pristina, fiind fideli Guvernului de la Belgrad.