Informația zilei la nivel european! Două state între care au existat tensiuni au ajuns, în sfârșit, la un acord comun. Totul se întâmplă chiar la granița cu România. Iată despre ce este vorba.
Serbia şi Kosovo au ajuns la un acord comun în privința plăcuţelor de înmatriculare auto
Miercuri, 23 noiembrie 2022, Serbia și Kosovo au ajuns la un acord comun în legătură cu plăcuțele de înmatriculare folosite în nordul Kosovo, unde predomină comunitatea sârbă, subiect care a stârnit dispute de aproape doi ani de zile.
„Avem o înțelegere! Sunt foarte încântat să anunț că negociatorii șefi ai Kosovo și Serbiei, prin medierea UE, au convenit asupra măsurilor pentru a evita escaladarea ulterioară și pentru a se concentra pe deplin pe propunerea de normalizare a relațiilor lor. Serbia va înceta eliberarea plăcuțelor de înmatriculare cu denumirile orașelor din Kosovo, iar Kosovo va înceta acțiunile ulterioare legate de reînmatricularea vehiculelor.
Voi invita părțile în zilele următoare pentru a discuta pașii următori. Mulțumesc Miroslav Lajčák (reprezentantul special al UE pentru dialogul Belgrad-Pristina și alte probleme regionale din Balcanii de Vest) și părților implicate în această muncă grea. Vom discuta următorii pași în cadrul propunerii noastre de normalizare a relațiilor dintre cele două părți”, a anunţat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, pe contul său de Twitter, după ce Serbia și Kosovo au ajuns la un acord comun la Bruxelles, fiind mediate de către Uniunea Europeană (UE).
Postările sale vine în contextul în care Kosovo a încercat să ceară minorităţii sârbe să îşi schimbe vechile plăcuţe de înmatriculare a maşinilor care datează dinainte de 1999, când era încă parte a Serbiei, însă sârbii s-au opus, uneori în mod violent. Aproximativ 50.000 de etnici sârbi, care locuiesc în nordul Kosovo, refuză să recunoască autoritatea Guvernului de la Pristina şi se consideră că Kosovo face parte din Serbia.
SUA au intervenit între Serbia și Kosovo
În această problemă au intervit, recent, și Statele Unite ale Americii (SUA), care au solicitat autorităților din Kosovo să își amâne planul de a-i amenda pe șoferii care nu renunţă la plăcuţele de înmatriculare emise de Serbia. Amânarea a durat doar 48 de ore, relatează agenția de presă Reuters.
„Îi mulțumesc ambasadorului Hovenier pentru angajamentul său. Accept cererea lui de amânare cu 48 de ore a aplicării amenzilor pentru plăcuțele de mașină ilegale „KM” (și altele). Sunt bucuros să lucrez cu SUA și UE pentru a găsi o soluție în următoarele două zile”, a scris, marți dimineață, premierul din Kosovo, Albin Kurti, pe contul său de Twitter.
Dacă nu ar fi fost această amânare, de marţi de la ora locală 08:00 (07:00 GMT) poliţiştii kosovari ar fi trebuit să înceapă să-i amendeze pe cei aproximativ 10.000 de şoferi care nu și-au schimbat plăcuțele de înmatriculare auto.
Guvernul de la Belgrad şi Guvernul de la Pristina au avut dispuții aprinse după ce Kosovo a decis să aplice gradual, de la 1 noiembrie 2022, măsura de a le impune sârbilor să-şi înlocuiască plăcuţele de înmatriculare auto sârbe cu unele acceptate de autorităţile kosovare. Din fericire, miercuri, cele două state au ajuns la un acord comun.