A fost semnat contractul de finanțare prin PNRR pentru Spitalul de Urgență Prof. Dr. Dimitrie Gerota
Bani pentru Spitalul de Urgență Prof. Dr. Dimitrie Gerota. Astăzi a avut loc ceremonia de semnare a contractului de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență a unei noi construcții a Spitalului de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne Prof. dr. Dimitrie Gerota.
„Este o investiție de peste 1,4 miliarde de lei, finanțarea este în mare parte din PNRR. Va fi unul dintre cele mai moderne spitale din România (…) acest lucru va porni din februarie, sperăm ca și constructorii să facă față acestei provocări”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
MAI a precizat că obiectivul general al proiectului îl constituie construirea sediului nou pentru Spitalul de Urgență al MAI Prof. Dr. Dimitrie Gerota la standardele actuale de calitate și în acord cu cele mai bune practici internaționale, în scopul oferirii de servicii de îngrijiri medicale integrate, având în vedere următoarele premise: asigurarea accesului personalului MAI, a locuitorilor municipiului București, precum și a altor persoane, care se prezintă la sediul acestuia pentru servicii de sănătate de calitate.
Bugetul proiectului va fi de aproximativ 1,4 miliarde lei și va fi asigurat prin PNRR.
Ce dotări va avea noul sediu
Conform autorităților, noul sediu al Spitalului de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne Prof. dr. Dimitrie Gerota va respecta standardele performanțelor energetice pentru clădirile cu un consum aproape egal cu zero.
Această nouă locație va găzdui 400 de paturi destinate secțiilor medicale pentru spitalizare continuă, 40 de paturi pentru spitalizare de zi și 50 de paturi destinate anesteziei și terapiei intensive. În plus, spitalul va fi echipat cu 15 cabinete și 5 săli de tratament.
Noul sediu al spitalului va beneficia de un sistem integrat de management al clădirii, care va permite controlul și monitorizarea tuturor subsistemelor incluse în structura clădirii. Acest sistem va cuprinde controlul subsistemelor electrice, de gaze medicale, de voce-date, de securitate și control acces, de detectare, alarmare și stingere a incendiilor, etc.
Va fi un spital sustenabil
De asemenea, sistemul informatic medical din noul spital garantează trasabilitatea actului medical, a resurselor spitalului și a informațiilor referitoare la pacienți. Datele sunt actualizate continuu și devin imediat disponibile la toate nivelurile odată ce sunt introduse în sistem. Acest sistem asigură monitorizarea în timp real a factorilor cheie pentru siguranța actului medical și generează rapoarte de trasabilitate pentru actul medical și materialele sanitare utilizate.
Pentru a respecta standardele NZEB (clădiri cu consum aproape de zero de energie), clădirea va utiliza apa termală extrasă din două puțuri aflate la aproximativ 3000 de metri adâncime. Noua construcție va fi amplasată pe unul dintre cele mai importante bazine de apă termală din România. Structura funcțională propusă, concentrată pe centrele medicale, va permite o flexibilitate mare, facilitând utilizarea optimă a capacităților tehnice și umane, precum și implementarea circuitelor corecte din punct de vedere epidemiologic.
Locația strategică a noului spital este în zona de nord a Bucureștiului, aproape de cele două aeroporturi internaționale, Henry Coandă Otopeni și Aurel Vlaicu Băneasa. Acest amplasament va asigura furnizarea serviciilor medicale de urgență într-una dintre cele mai tranzitate zone de intrare/ieșire din București, unde nu există în prezent un spital de urgență, conform precizărilor Ministerului Afacerilor Interne.