Evenimentele legate de vizita Preşedintelui României la Washington merită o analiză profundă şi fără speculaţii. Este importantă această vizită pentru economia românească? Cu siguranţă este un eveniment politic major în relaţia bilaterală dar ce aduce el din perspectiva unei economii înecate în criza echipei în care a ales să joace, Europa?
În opinia mea trei sunt mesajele importante ce se desprind din acest eveniment.
În primul rând, pentru investitorii americani semnarea acordului privind scutul antirachetă înseamnă – tradus simplu – că România este o ţară sigură unde se poate investi. O ţară care a făcut o opţiune pe termen lung. Marile corporaţii americane începând cu Exxon – cea mai mare companie din lume după capitalizarea bursieră – revin în România şi având în vedere amplitudinea investiţiilor pe care le planifică putem trage concluzia că în lista criteriilor pe care o ţara trebuie să le îndeplinească figurează şi aspectul siguranţei proiectelor dezvoltate, a predictibilităţii direcţiei strategice a unei naţiuni.
În al doilea rând şi chair mai important din punct de vedere economic mi se pare potenţialul celui de al doilea document – Parteneriatul pentru secolul 21. Personal mă impresionează titlul acestui document pentru că vădeşte şi oficializează o intenţie: acest parteneriat este gândit pentru un secol. Cu alte cuvinte proiecte şi programe dezvoltate împreună pentru o durată îndelungată, cu efecte pe termen lung şi beneficii bilaterale semnificative. Apoi, acest document se cheamă parteneriat – adică SUA şi România împreună şi de pe poziţii de egalitate. Din puţinele elemente pe care le avem observăm că în cadrul acestui parteneriat este trecut explicit rolul comerţului şi al mediului de afaceri din cele două ţări la dezvoltarea relaţilor economice bilaterale. Adică o intenţie de a face lucruri mari împreună. Avem mijloacele? Ce îi interesează pe americani în România din punct de vedere economic. Cu siguranţă potenţialul său în domeniul energiei. Exploatarea resurselor, transferul de tehnologie, producţia de utilaje în domeniul energetic, sectorul nuclear şi hidroenergetic unde România are atât capabilitate cât şi potenţial real de dezvoltare. În ceea ce priveşte exploatarea resurselor, România este acum cel mai mare producător de ţiţei din UE şi se pare că mai exista potenţial. Pentru exploatarea acestor resurse este nevoie însă de resurse financiare semnificative şi sunt puţine companii de forţă pe glob care pot susţine asemenea investiţii. E cazul să nu fim falşi patrioţi la fel cum este cazul să ne pregătim legislativ bine pentru eventualitatea în care se vor descoperi noi zăcăminte pentru a beneficia cât mai bine de ele, şi noi şi companiile care investesc.
Domeniul IT este un alt sector de interes. România are resursă umană de calitate în acest sens dacă ar fi doar să ne uitam la numărul mult mai mare de absolvenţi care vorbesc mai multe limbi străine în comparaţie cu ţări vecine. Prezenţa companiilor americane este simţită de mai multă vreme dar putem presupune că acest sector se poate dezvolta sănătos şi reprezintă un adevărat element de competitivitate pentru România în jocul global.
Agricultura este un alt domeniu de interes unde americanii au nu doar forţa financiară ci şi expertiza semnificativă. Aici însă noi trebuie să ne facem bine temele pentru că în opinia mea este cel mai înapoiat sector economic din punctul de vedere al cadrului de dezvoltare a unei reale pieţe agricole.
Producţia de automobile este un sector atractiv pentru americani şi investiţia Ford rezistă în ciuda efectelor crizei. Pentru producţie de mari dimensiuni şi pentru relocarea unor centre de producţie din alte ţări în România – nu numai în domeniul auto – este însă nevoie de infrastructură serioasă. Şi nu mă refer numai la drumuri ci şi la transportul feroviar, maritim, aerian. Aici România este carentă şi ritmul de dezvoltare al infrastructurii este mult prea lent pentru a prezenta credibilitate în faţa marilor corporaţii manufacturiere.
Sănătatea este un alt domeniu în care este nevoie de mari investiţii şi unde există interes din partea companiilor americane. În mod real noi nu avem o piaţă medicală în adevăratul sens al cuvântului. Avem un lanţ trofic distorsionat în industria farmaceutică care produce pierderi uriaşe şi puţină eficienţă, nu avem o piaţă reală a serviciilor medicale private, a asigurărilor private de sănătate, a materialelor medicale, a cercetării medicale comerciale. Un sector economic cu mare potential.
Toate aceste domenii – şi altele – nu au potenţial doar pentru companiile americane. Dar America rămâne – cel puţin pentru încă câteva decenii – cea mai mare economie din lume – deci un partener de afaceri dezirabil. Întrebarea se pune dacă noi suntem pregătiţi pentru a face faţă unui asemenea parteneriat. Cum se va concretiza acesta? Cum se va mobiliza clasa politică şi cum va reuşi să atragă în mod real mediul de afaceri autohton la discuţiile menite să pună conţinut în acest document? Nu suntem cert cunoscuţi pentru abilitatea noastră de a termina ce am început. Să fie aceasta excepţia?
Despre al treilea mesaj voi scrie în articolul următor. Închei concluzionând că acest parteneriat va fi atât de mare pe cât vom fi în stare să îl facem.
Alexandra Gătej, președintele AmCham