Funai a venit oficial în Romania, dar pentru români nu este o noutate deoarece majoritatea au folosit şi probabil încă folosesc produsele japonezilor care au pătruns în ţara noastră prin vestul Europei imediat după Revoluţie, fie că vorbim de televizoare sau aparate video cu casetă VHS.
Compania speră ca în primul an să câştige 5% din piaţa de televizoare şi să înregistreze afaceri de trei milioane de euro. Compania comercializează playere Blu Ray, DVD playere şi televizoare, însă “principalul business sunt televizoarele”, a declarat Barbu Mihai Alexandrescu, directorul de vânzari pe România şi Bulgaria.
Brandul Funai este numărul 1 în Polonia, acolo unde japonezii au şi fabrica unde se produc 100.000 de televizoare pe lună. Funai acordă televizoarelor sale un pachet de garanţie extins şi unic de 5 ani şi un program „Zero pixeli morţi”, care permite înlocuirea echipamentului cu unul nou, dacă în decurs de 2 ani de la data achiziţiei, pe ecranul LCD apare chiar şi un singur pixel mort.
Primele televizoare disponibile pe piaţa noastră sunt cele LED din seria Katana LC10. Acestea dispun de o funcţie foarte utilă din punctul de vedere al utilizatorului, cea de înregistrare USB cu Timeshift (USB Rec), care permite înregistrarea programelor digitale pe memoria USB cu timer.
Cel mai mare televizor al japonezilor are 32 de inch (80 de cm), deoarece “românii stau în case mici şi nu au nevoie de ecrane mari”, consideră Alexandrescu. Produsele Funai sunt disponibile, în prezent, doar în Dedeman, însă în curând aceste se vor găsi la majoritatea retailerilor precum Flanco, Domo şi Altex.
Barbu Mihai Alexandrescu este singurul angajat al Funai din România. Acesta a lucrat în trecut la Canon, LG şi Blaupunkt.