Motivul pentru care rechinii s-au aflat în spatele celor două atacuri fatale din 1 iulie, când o turistă româncă şi una austriacă şi-au pierdut viaţa, a fost explicat de o comisie de anchetă egipteană. Conform datelor oferite, sezonul de reproducere stă la baza recentelor atacuri ale rechinilor în Marea Roşie.

Rechinii se aflau în căutare de hrană şi înotau în ape puţin adânci, a concluzionat o comisie de anchetă egipteană, informează marţi EFE.

Potrivit unui raport de opt pagini difuzat de comisia de specialişti de la protectoratul Mării Roşii şi de la Asociaţia de Conservare şi Protecţie a Mediului din Hurghada, ”un singur exemplar de rechin tigru” s-a aflat în spatele celor două atacuri fatale din 1 iulie, ”date fiind urmele de muşcătură de pe corpurile victimelor, care făceau snorkeling”, a informat cotidianul oficial egiptean Al Ahram.

Motivul din spatele atacului a fost, cel mai probabil, hrana

Comisia a atribuit atacurile ”prezenţei rechinului în ape puţin adânci, dat fiind că este sezonul de reproducere şi de depunere a ouălor, care începe de la jumătatea lunii aprilie şi se încheie la sfârşitul lunii iulie” şi a adăugat că ”motivul din spatele atacului a fost, cel mai probabil, hrana”.

Potrivit textului redactat de experţi egipteni, turista din România a fost atacată prima, în staţiunea Sahl Hashish, din Hurghada, cu toate că întâia victimă descoperită a fost turista austriacă. Ulterior, guvernatorul Mării Roşii, Amr Hanafy, a interzis toate activităţile nautice în perimetrul atacurilor, fără a preciza când anume vor putea fi reluate acestea.

În raportul său, comisia a enumerat o serie de motive pentru atacurile rechinilor în Marea Roşie: pescuitul excesiv în Marea Roşie, folosirea excesivă a locurilor pentru scufundări şi snorkeling, oameni care dau de mâncare peştilor, animale care caută noi locuri pentru a se hrăni, ajungând în zonele de ţărm şi în locuri cu apă puţin adâncă.

Recomandările comisiei de anchetă după atacul rechinilor

Comisia a prezentat şi o listă de recomandări care ar urma să fie puse în aplicare pe termen scurt şi lung. Pe termen scurt, comitetul a recomandat monitorizarea zonei unde au avut loc atacurile, stoparea imediată a pescuitului recreativ şi desfăşurarea activităţilor de snorkeling doar sub supravegherea unor ghizi atestaţi.

Pe termen lung, comisia a recomandat introducerea unui program exhaustiv de gestionare a zonelor de scufundări şi snorkeling pentru a-i proteja pe scufundători şi viaţa marină. Comisia a mai recomandat reglementarea pescuitului în Marea Roşie, între care suspendarea pescuitului comercial şi recreativ de la jumătatea lunii aprilie şi până la sfârşitul lunii iulie.

Roxana Alina Donisan este una dintre persoanele care și-au pierdut viața în urma atacurilor rechinilor în Marea Roșie. Presa locală notează că ea cumpărase două sejururi în Egipt, pentru a petrece o vacanță mai lungă. Românca avea 44 de ani, era inspector superior la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi şi nu era căsătorită.