În urma unei plângeri a Autorităţii Federale Sanitar-Veterinară din Rusia (Rosselkhoznadzor), tribunalul de arbitraj din Moscova a condamnat Auchan pentru 'încălcarea normelor cu privire la calitatea produselor sale ' la unele din hipermarketurile sale din Moscova, precizează agenţia rusă RIA Novosti. Tribunalul a decis că cele 14 eşantioane analizate nu respectă normele sanitare ruseşti, fără a preciza însă de ce infracţiuni se fac vinovate eşantioanele respective. 

Contactat de AFP, purtătorul de cuvânt al subsidiarei ruse a Auchan, Maria Kournossova, a precizat că societatea va contesta decizia tribunalului, cu care nu este de acord. 

Retailerul Auchan este prezent în Rusia din 2002, unde deţine 88 de magazine. Pe piaţa locală, la data de 12 septembrie 2013, Auchan România a finalizat achiziţia a 20 de magazine Real de la Metro Group şi a realizat transformarea lor în Auchan până la data de 11 aprilie 2014, în mai puţin de 6 luni de lucrări de remodelare. 

Auchan, al 11- lea grup de distribuţie alimentară din lume, este prezent în 16 ţări şi are 302.000 angajaţi. Compania are 1.035 de hipermarketuri şi 2.849 de supermarketuri.

AGERPRES