După ce clienții au golit rafturile din hipermarketuri, din teamă față de infamul Coronavirus, Auchan a luat decizia de a afișa un mesaj la fiecare casa de marcat. Deși în România nu a fost confirmat încă niciun caz, panica de care au dat unii oameni dovadă a făcut ca intervenția unuia dintre cele mai cunoscute hipermarketuri să fie necesară.
Mesajul afișat în magazine
„Să cumpărăm responsabil! Suntem într-o perioadă de cerere crescută și ne dorim să servim cât mai bine toți clienții. Vă rugăm să cumpărați doar cantitățile necesare pentru consumul familiei dumneavoastră. Auchan este un comerciant cu amănuntul, nu vinde en gros și nici în cantități nejustificat de mari. Vă mulțumim pentru înțelegere”, au transmis reprezentanții hipermarketului Auchan prin mesaje afișate la casele de marcat.
Magazinele au fost luate cu asalt
Potrivit reprezentanţilor unui hypermarket, vânzările la aceste produse au crescut cu 40 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar livările făcute pe internet au crescut cu 300 la sută.
Produsele neperisabile, conservele, dar şi carnea, lactatele, legumele, chiar şi cele de igienă personală au reprezentat principalele achiziţii ale locuitorilor.