Auchan nu vrea să renunțe la afacerile din Rusia. Compania a explicat exact

auchan

SURSA FOTO: Dreamstime

După ce Rusia a invadat Ucraina, mai mulți retaileri, bănci dar și alte mari companii au luat în calcul să renunțe la structura operațiunilor de pe piața rusească, însă se pare că Auchan nu are un astfel de plan.

Într-un comunicat de presă transmis de grupul francez, Auchan anunță că nu are în plan să își schimbe strategia sau structura operațiunilor de pe piața din Rusia. 

Menționăm faptul că anunțul retailerului vine după ce în presa locală au apărut informații conform cărora Auchan Russia ar putea să cedeze controlul asupra operaţiunilor sale către o terţă parte, scrie Reuters. 

La momentul actual, Auchan are aproximativ 30.000 de angajați în Rusia. De asemenea, retailerul are 231 de magazine, dar și afaceri online în țara condusă de Vladimir Putin și rămâne una dintre puţinele companii occidentale care continuă să opereze în Rusia după invadarea Ucrainei.

Auchan nu va ieși de pe piața din Rusia

Încă de la finele lunii martie, la o lună distanță de la de la declașarea invaziei Ucrainei, grupul francez și-a spus punctul de vedere. Auchan anunța atunci că își va menține prezența în Rusia. Această decizia a generat un val de nemulțumiri din partea Ucrainei, care ulterior a cerut o boicotare a magazinelor grupului francez.

Cererea Ucrainei vine în condiţiile în care alte mari companii precum McDonald’s, Renault sau Nike au ieşit de pe piaţa din Rusia după ordinul dat de Vladimir Putin la data de 24 februarie.

Pe de altă partea, Auchan susține că misiunea retailerului este aceea de a oferi populației prețuri accesibile și totodată produse de calitate, motiv pentru care strategia grupului în Rusia nu va fi schimbată, în ciuda situației politice.

Ce planuri avea Auchan în Rusia înainte de debutul războiului?

„Principala misiune a Auchan Retail Russia este să ofere populaţiei produse de calitate la preţuri accesibile. La acest moment, Auchan nu intenţionează să facă schimbări în strategia sau modul de organizare a companiei”, a informat Auchan Russia într-un comunicat.

Trebuie menționat faptul că, înainte de debutul războiului din Ucraina, Auchan avea deja planuri mari. Grupul francez anunța că va investi  peste 20 de miliarde de ruble, adică echivalentul a 340 milioane de dolari pentru dezvoltarea serviciilor digitale în Rusia până în 2024, astfel încât să își crească vânzările online pe fondul creşterii concurenţei din partea rivalilor.

Menționăm că în România, grupul Auchan are 223 de magazine care cuprind 33 de hipermarketuri, 5 supermarketuri şi 185 de magazine de ultra-proximi.