Audi AG, divizia de lux a Volkswagen, va opri producţia la a doua sa mare fabrică din sud-vestul Germaniei, din cauza inundaţiilor, a anunţat luni un purtător de cuvânt al companiei, transmite Reuters.
La uzina Neckarsulm din landul Baden-Wuerttemberg lucrează 16.000 de angajaţi care produc modelele de vârf Audi A8 şi R8. Purtătorul de cuvânt nu a dorit să precizeze când va fi reluată producţia şi câţi angajaţi sunt afectaţi.
Cel puţin patru persoane au murit duminică noapte în timpul unor inundaţii violente provocate de ploile torenţiale din sud-vestul Germaniei, au informat autorităţile locale.
Miercuri, Audi va prezenta rezultatele financiare pe primul trimestru din 2016.
Audi, cel mai mare contributor la câştigurile VW, se confruntă cu o varietate de probleme în acest moment, inclusiv fluctuaţiile de curs valutar, competiţia în creştere de pe piaţa auto chineză şi posibilul vot în favoarea ieşirii Marii Britanii din UE (Brexit), a declarat recent directorul general Rupert Stadler.
De asemenea, poziţia Audi este afectată de scandalul emisiilor în care este implicat Volkswagen. Anul trecut, Audi a pus deoparte 228 milioane de euro (260 milioane de dolari) pentru a acoperi reparaţiile la vehiculele afectate, riscurile legale şi alte măsuri legate de implicarea companiei, a anunţat şeful producătorului auto german.
Dar Audi speră că în urma lansării a peste 20 de modele noi sau restilizate vânzările din acest an să le depăşească pe cele trecut, care s-au situat la nivelul record de 1,8 milioane de vehicule.
În primul trimestru 2016, Mercedes a livrat 483.487 vehicule, depăşind cele 478.743 vândute de BMW, iar rata sa de creştere a vânzărilor a fost dublă faţă de cea a BMW. Dacă tendinţa continuă, Mercedes va depăşit BMW anul acesta, devenind cel mai mare producător de automobile de lux din lume. În 2015, Mercedes a urcat pe locul doi, depăşind Audi.
Grupul Volkswagen este implicat în prezent într-un scandal de amploare după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. La rândul său, Audi a recunoscut că în cazul său 2,3 milioane de maşini pe plan global au fost echipate cu acel software care permitea vehiculelor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu şi în timpul operaţiunilor normale.
Oficialii Audi au informat recent că vor plăti în medie angajaţilor de la fabricile din Ingolstadt şi Neckarsulm un bonus de 5.420 euro (5.890 dolari), în scădere de la 6.540 euro în 2014.
În aprilie, vânzările Audi au crescut cu 7,5% pe plan global, la 164.350 vehicule, creşteri fiind înregistrate pe majoritatea pieţelor: China (9,4%), Europa (9%) şi SUA (5,8%). În primele patru luni din acest an, Audi a livrat în întreaga lume 620.100 vehicule, în creştere cu 4,9% faţă de perioada similară din 2015.