Constructorul german de automobile de lux Audi, divizie a grupului Volkswagen AG, a înregistrat un nou record de vânzări în primul trimestru al acestui an, graţie cererii solide pe pieţele din China şi SUA.
În primele trei luni ale acestui an Audi a livrat 346.100 de autovehicule, în creştere cu 10,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut, scrie Agerpres. Aceste cifre permit Audi să-şi consolideze avansul faţă de Mercedes-Benz, care a vândut 341.000 de vehicule în primul trimestru. În schimb, Bayerische Motoren Werke AG, cel mai mare producător de autovehicule de lux, a vândut peste 400.000 de vehicule în primul trimestru.
"Ultimul trimestru a fost cel mai bun trimestru din istoria noastră. Am început 2012 cu succes şi ne aşteptăm să continuăm să creştem în lunile următoare", a declarat Peter Schwarzenbauer, mebru în consiliul director al Audi.
Constructorul german a subliniat că vânzările sale au fost deosebit de mari în special în luna martie, când a vândut 143.500 de vehicule în întreaga lume, în creştere cu 14,5% comparativ cu luna martie a anului trecut. Vânzările Audi pe piaţa din China au crescut cu 37% luna trecută, până la 31.505 vehicule, iar pe piaţa din SUA au crescut cu 18% până la 11.585 de unităţi.
Pe primele trei luni ale acestui an vânzările Audi în China au crescut cu 40,5%, până la 90,063 de unităţi, în timp ce în Europa vânzările Audi au scăzut uşor cu 0,1%, până la 186.350 de vehicule.
În prezent Audi are 64.000 de angajaţi la nivel mondial, dintre care 48.000 în Germania. Compania are de gând să investească 13 miliarde de euro în noi mărci şi facilităţi de producţie în scopul de a detrona BMW şi a deveni cel mai mare constructor de automobile de lux din lume. În 2011 Audi a înregistrat un profit net record de 4,44 miliarde euro, în creştere cu 69%, iar vânzările au crescut cu 24,4%, până la 44,096 miliarde de euro.