Vești din ce în ce mai bune vin dinspre audiențele online pe care le înregistrează site-urile gestionate și promovate de grupul nostru de presă. Desigur, cifrele de mai jos ilustrează cu prisosință aprecierea de care site-urile noastre se bucură printre cititori.
Astfel, în luna noiembrie, evz.ro, a înregistrat o creștere de 5,49 de procente față de luna octombrie, ajungând la 47,3 milioane afişări şi 5,3 milioane unici. Ca urmare, evz.ro a devansat net site-uri importante precum stirileprotv.ro, stiripesurse.ro, playtech.ro, hotnews.ro, mediafax.ro, antena3.ro şi gândul.ro. Trebuie subliniat faptul că și site-urile direct concurente cu evz.ro au înregistrat creşteri în luna noiembrie, excepţii fiind stiripesurse.ro, stirileprotv.ro, hotnews.ro şi romaniatv.net.
Site-ul capital.ro, liderul online al publicațiilor Editurii Evenimentul și Capital își menține cu lejeritate poziția și în luna noiembrie înregistrând, la rândul său, o creștere semnificativă ajungând la 58,09 milioane afişări şi 6,6 milioane unici, în condițiile în care site-urile concurente au avut un trend preponderent descendent în această lună, singurele excepții fiind dcbusiness.ro şi money.ro.
De asemenea, și evenimentulistoric.ro și retetesivedete.ro au obținut creșteri importante, primul site ajungând la 898.224 de afişări şi 337.359 unici, iar cel de-l doilea la 3,3 milioane afişări şi 919.092 unici.