Comisia Europeană (CE) insistă pentru realizarea de către Banca Mondială (BM) a unui audit privind organizarea şi funcţionarea sectorului public din România, au declarat surse prezente la întâlnirea de sâmbătă dintre premierul Boc şi reprezentanţii instituţiilor internaţionale, citate de Mediafax. Primul-ministru Emil Boc şi ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, au evaluat sâmbătă în cadrul unei întrevederi cu specialiştii FMI, CE şi BM, stadiul acordului c
Comisia Europeană (CE) insistă pentru realizarea de către Banca Mondială (BM) a unui audit privind organizarea şi funcţionarea sectorului public din România, au declarat surse prezente la întâlnirea de sâmbătă dintre premierul Boc şi reprezentanţii instituţiilor internaţionale, citate de Mediafax.
Primul-ministru Emil Boc şi ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, au evaluat sâmbătă în cadrul unei întrevederi cu specialiştii FMI, CE şi BM, stadiul acordului cu organismele internaţionale, atât din perspectiva anului 2009, cât şi din cea a anului 2010.
Potrivit surselor citate, vor fi trecute în acord referiri generale privind reforma sectorului sanitar şi a celei privind protecţia socială, fără fi specificate însă criterii de performanţă sau cantitative pentru aceste componente.
De asemenea, în cadrul discuţiilor de la Palatul Victoria, a mai fost analizată problema arieratelor, unde România a cerut deja o derogare de la criteriul de performanţă stabilit pentru luna septembrie.
Potrivit unor informaţii anterioare, România ar putea să solicite o derogare pe criteriul arieratelor şi pentru decembrie 2009.
Discuţiile au vizat şi Legea pensiilor, care trebuie aprobată până la jumătatea acestui an şi să intre în vigoare în 2011. Totodată, pentru Legea responsabilităţii fiscale termenul a rămas neschimbat, respectiv luna martie.