August 2024, sub cod roșu de caniculă
Luna august a dus cu sine temperaturi tropicale. Un val de caniculă a lovit mai multe state europene în aceste zile, motiv pentru care mercurul din termometre a depășit 40 de grade Celsius la umbră.
În România, vremea va fi caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unități. Conform Administrația Națională de Meteorologie (ANM), toată luna se vor resimți temperaturi de 45 de grade Celsius. Există posibilitatea să fie emise avertizări meteo de tip Cod Roșu de caniculă în perioada următoare. Cea mai caldă săptămână va fi 5 august – 12 august. Chiar și săptămânile 12 august– 19 august şi 19 august – 26 august vor fi foarte călduroase.
„Din punct de vedere al cantităţilor de precipitaţii, în medie, vor fi cantităţi deficitare la începutul lunii august, după care ne apropiem de normalul pluviometric al fiecărei săptămâni.
Cu siguranţă însă nu putem estima dacă luna august va putea fi mai caldă decât luna iulie. Putem face aprecieri doar din perspectiva a ceea ce înseamnă tendinţa regimului de temperaturi şi a cantităţilor săptămânale pe întreaga lună de precipitaţii”, a precizat directorul general al ANM, Elena Mateescu.
Prognoza meteo pentru intervalul 2 august, ora 09:00 – 3 august, ora 09:00
În intervalul 2 august, ora 09:00 – 3 august, ora 09:00, canicula va persista în București, cu un disconfort termic tot mai pronunțat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor atinge aproximativ 38 de grade Celsius. Temperaturile minime vor varia între 18…20 de grade Celsius. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab până la moderat.
Prognoza meteo pentru intervalul 3 august, ora 09:00 – 4 august, ora 09:00
În această perioadă, vremea va deveni instabilă în sud-vestul, centrul și nordul României, cu posibile manifestări și în est și izolat în alte zone. Se așteaptă înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări scurte ale vântului. Pe arii restrânse, vor putea apărea cantități semnificative de apă, vijelii și căderi de grindină.
Temperaturile aerului vor scădea în majoritatea regiunilor, cu excepția Munteniei, sudului și centrului Moldovei și a Dobrogei continentale, unde canicula și disconfortul termic vor persista. Temperaturile maxime vor varia între 27…38 de grade Celsius. Temperaturile minime vor fi între 12…23 de grade Celsius.