"Ancheta va continua, fiindcă procurorul este obligat, conform articolului 5 din Codul de procedură penală, să afle adevărul cu referire la persoanele, la faptele şi împrejurările în care au fost comise aceste fapte. (…) În continuare vom vedea ce va face procurorul de caz. În cadrul Secţiei de urmărire penală va fi continuată această anchetă", a declarat Lazăr, înainte de şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii.
El a subliniat că ancheta nu va viza aspecte legate de oportunitatea sau legalitatea adoptării ordonanţei 13, ci doar eventuale fapte sancţionate de legislaţia penală.
"Aşteptăm în continuare motivarea CCR, desigur că ea este obligatorie pentru toţi şi, raportat la motive, noi vom continua ancheta. Fără îndoială că Ministerul Public este sesizat cu aspectele penale ale problemelor, cu fapte penale concrete şi cu persoane concrete. Prin urmare, Ministerul Public în niciun caz nu va face evaluări ale legalităţii, ale oportunităţii unei alte puteri, ci strict ne cantonăm la aspecte penale care ţin de competenţa Ministerului Public", a precizat procurorul general.
Procurorii DNA au dispus, în urmă cu o zi, disjungerea şi declinarea la PÎCCJ a anchetei privind OUG 13, sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni, printre care se numără prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, şi favorizarea făptuitorului.
Potrivit DNA, procurorii anticorupţie au dispus clasarea cauzei având ca obiect infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Tot luni, preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a apreciat că DNA şi-a depăşit atribuţiile în ancheta privind OUG 13 şi că nu trebuia să verifice legalitatea, oportunitatea ordonanţei, ci trebuia să se rezume la aspectele penale.
CCR a stabilit că există un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, prin DNA, şi Guvern cu privire la ancheta procurorilor în cazul OUG 13. AGERPRES