Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), condus de George Simion, a cheltuit 30 de milioane de lei în primul semestru din 2024. Din toată suma, 10,5 milioane de lei au fost din banii contribuabililor. Pe ce s-au dus banii?
AUR a cheltuit 30 de milioane de lei
În perioada 1 ianuarie-30 iunie 2024, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a cheltuit un total de 28.916.530 lei, echivalentul a 5.809.916 euro. Dintre acestea, 10.550.181 lei (2.119.745 euro) au fost alocați de la Bugetul de stat sub formă de subvenție, conform Legii privind finanțarea partidelor politice, scrie independentnews.ro.
Un aspect notabil al cheltuielilor AUR a fost alocarea semnificativă de fonduri pentru presă și propagandă online, cu o sumă de 11.414.708 lei (2.293.446 euro) direcționată către aceste activități, conform raportărilor către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Aceste cheltuieli sunt chiar mai mari decât subvenția publică primită de AUR în aceeași perioadă.
Cine sunt beneficiarii bugetului AUR?
În plus, AUR a investit 2.475.102 lei (497.358 euro) în producția și difuzarea de spoturi electorale. Analizând cine a beneficiat de bugetul de propagandă, se remarcă implicarea a două firme specifice.
Prima, DGI Multimedia Design SRL din Iași, deținută de Doina Grosu, a fost utilizată de AUR pentru servicii de agenție, și nu doar în timpul campaniilor electorale.
Grosu, originară din Republica Moldova, este cunoscută ca activistă AUR și coordonatoare a unui „laborator de propagandă” care gestionează site-uri și pagini de Facebook cu mesaje radicale, conform unei anchete a Rise Project din 2021.
De asemenea, Realitatea TV a fost unul dintre posturile TV care au beneficiat de publicitate din partea AUR în perioada campaniei pentru europarlamentare, conform surselor interne ale partidului.
O a doua firmă implicată este Global Impex Distribution SRL. Firma este tot din Iași și a avut două contracte cu o valoare aproape de 300.000 lei. Aceasta este deținută și administrată de Claudiu-Florin Asimionesei, care conduce și cotidianul local Bună Ziua Iași (BZI). Tatăl său, Ghiocel Asimionesei, a fost condamnat pentru șantaj în presă în 2013. Firma Global Impex a prestat „servicii de publicitate” și pentru mai multe instituții publice din Iași.
AUR a cheltuit puțin pe consultanță politică
De remarcat este că partidul a cheltuit foarte puțin pentru consultanță politică. Alianța pentru Unirea Românilor a alocat doar 83.330 lei (16.745 euro). De asemenea, nu a investit niciun leu în sondaje de opinie naționale și locale.
Cheltuielile pentru deplasările liderilor AUR în țară și străinătate au fost de 720.259 lei (144.732 euro).