Senatorul AUR, Rodica Boancă, a anunțat că partidul politic din care face parte a depus o plângere penală împotriva verificării anti-COVID a elevilor din țară. Aceasta consideră că procedura de administrare a testelor prin salivă reprezintă un real pericol pentru cetățenii din țară.
Rodica Boancă, senatorul AUR, a anunțat că AUR se opune testării prin salivă a elevilor și personalului angajat din unitățile de învățământ din țară. Conform spuselor sale, partidul politic pe care îl reprezintă critică procedura actuală de distribuire a testelor de salivă. AUR consideră că reprezintă un „real risc de contaminare a elevilor şi a familiilor acestora”, motiv pentru care a depus plângere penală împotriva verificării anti-COVID din școli.
„Un real risc de contaminare”
Rodica Boancă a explicat care este procesul actual de împărțire a testelor prin salivă. Aceasta a afirmat că fiecare test trece prin mâinile unui număr semnificativ de persoane până să ajungă la elev. Astfel că procesul de administrare poate conduce la împrăștierea inconștientă a virusului printre elevi, familiile acestora și cadrul didactic.
„Având în vedere faptul că testele pe care le primesc elevii şi pe care trebuie să le facă de două ori pe săptămână, în zilele de luni şi de joi, sunt trecute prin mâinile mai multor persoane, respectiv puse în punguţe pentru fiecare copil în parte şi apoi distribuite pentru fiecare clasă de către diriginţi/învăţători/educatori, consider că acest proces reprezintă un real risc de contaminare a elevilor şi, mai departe, a familiilor acestora”, a explicat Rodica Boancă, marți, într-un comunicat de presă.
„Există riscul ca virusul să se răspândească”
Conform senatorului AUR, pe lângă transmiterea virusului SARS-CoV-2, „există un real risc” de transmitere a altor viroze și bacterii. Aceasta a explicat că alte boli pot fi declanşate prin manipularea greşită şi imprudentă a testelor anti-covid făcute copiilor pe cale orală, în condiţiile în care verificarea se poate face şi de „personal nespecializat” din școli.
„În consecinţă, în măsura în care chiar şi o singură persoană care intră în contact cu multe teste, din cauza modului în care acestea sunt distribuite, ar fi purtătoare a virusului, există riscul ca virusul să se răspândească la un număr foarte mare de persoane”, susţine Rodica Boancă.