AUR dă o nouă lovitură de imagine în Parlament! Partidul a anunțat că renunță la bani și că va iniţia o lege în această privință. Astfel, noul partid spune că nu va accepta banii din subvenția de la AEP și că dorește schimbarea legii.
Lovitură de imagine dată de partidul AUR după ce reprezentanții săi au anunțat că nu vor acepta subvenţia de peste 1,5 milioane lei acordată partidelor pe luna ianuarie şi va iniţia o lege prin care să fie oprit acest jaf din banii publici.
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis, marţi, pe Facebook că vor renunţa la suma de 1.546.315 lei acordată partidelor politice, pentru luna ianuarie, conform informaţiilor transmise de către AEP zilele trecute. Mai multe, partidul spune că va iniţia un proiect de lege în această privință.
Mesajul AUR
„În plină pandemie, statul român alocă 4 milioane de euro ca «subvenţie» partidelor politice – şi asta, doar pentru luna ianuarie. La nivelul intregului an, aproape 50 de milioane de euro vor intra din bugetul statului în buzunarele partidelor politice.
Noi, Alianţa pentru Unirea Românilor, suntem sigurii care nu vor lua aceşti bani pentru partid. În plus, în perioada imediat următoare, vom iniţia o lege prin care să fie oprit acest jaf din banii publici”, arată o postare de marţi pe pagina de Facebook a partidului AUR.
Anunț AEP privind subvenția primită de partide
Autoritatea Electorală Permanentă a transmis luni că a acordat subvenţii partidelor politice în luna ianuarie în valoare de 19.843.634 lei. Sumele au fost deja trimise în conturile partidelor.
Astfel, PSD a primit 7.640.197 lei, PNL – 6.476.964 lei, USR – 2.056.942 lei, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) – 1.546.315 lei, PMP – 399.741 lei, Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate – 1.434.651 de lei, iar Pro România – 288.821 lei, conform comunicatului de presă de luni al AEP.
Care este cel mai profitabil partid din România?
Cei de la Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), un partid nou intrat în Parlamentul României, a primit a patra cea mai mare subvenție în bani, după Partidul Social Democrat (PSD) și Partidul Național Liberal (PNL) și Uniunea Salvați România (USR). Este vorba, despre 1,5 milioane de lei, conform datelor de la Autoritatea Electorală Permanentă.
PSD a primit cei mai mulți bani
În schimb, cei mai mulți bani au fost primiți de către cei de la PSD. Aproape 7,7 milioane de lei au primit social democrații, cu peste un milion de lei deasupra PNL.
Sumele primite de către partide, potrivit AEP:
1.Partidul Social Democrat (PSD) – 7.640.197,89;
2.Partidul Național Liberal (PNL) – 6.476.964,07;
3.Uniunea Salvați România (USR) – 2.056.942,91;
4.Alianța pentru Unirea Românilor – 1.546.315,98;
5.Partidul Mișcarea Populară (PMP) – 399.741,5;
6.Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) – 1.434.651,36;
7.Partidul PRO România – 288.821,1.
“S-au băgat subvenții la partide, vreo 19 milioane. Datele reflectă rezultatele de la alegerile locale și parlamentare din 2020. PMP și ProRomânia mai primesc subvenții, deși nu au intrat în Parlament, dar sumele sunt mai mici decât erau anii trecuți. Pe de altă parte, new entry – AUR, a primit 1.5 milioane”, spune Septimius Pârvu, membru Expert Forum, pe o rețea de socializare.