Copreşedintele partidului AUR George Simion a afirmat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că preşedintele Klaus Iohannis transmite pe 9 mai mesaje cu referire doar la Ziua Europei, nu şi despre Ziua Independenţei de Stat a României şi jertfa înaintaşilor care au înfăptuit-o.
„Dacă voi n-aţi uitat de Sărbătoarea Independenţei, ştiu pe cineva care a uitat şi astăzi şi de câţiva ani încoace. Locatarul (…) Palatului Cotroceni, Klaus Iohannis, ne felicită numai cu Ziua Europei pe 9 mai. Da, suntem europeni atât ca istorie, cât şi ca cultură, cât şi ca vocaţie, însă totodată suntem şi români, cu particularităţile noastre, cu specificul nostru, cu bunele şi relele noastre, cu zilele noastre de sărbătoare şi cu bogăţiile noastre care nu prea mai sunt ale noastre”, a spus Simion într-un mesaj video postat duminică pe contul său de Facebook.
George Simion: Ne dorim o Europă a naţiunilor
El a adăugat că partidul pe care îl reprezintă nu este împotriva construcţiei europene, dar se pronunţă pentru o Europă a naţiunilor cu drepturi egale.
„Pe 9 mai Mihail Kogălniceanu citea declaraţia de independenţă, care era pe 10 mai votată de Senatul ţării. Din păcate, am uitat mulţi dintre noi. Din păcate, ceea ce vrea Klaus Iohannis este să facem parte dintr-o Europă federală, dintr-un supra-stat în care deciziile importante se iau în vestul Europei. Şi noi vrem să facem parte dintr-un construct european, dar nu aşa, nu în genunchi, noi ne dorim o Europă a naţiunilor, aşa cum a fost gândită de părinţii fondatori. Şi noi ne dorim o Europă în care toate popoarele să fie respectate”, a afirmat George Simion.
Liderul AUR mai spune în mesajul său că independenţa unei ţări înseamnă şi control al resurselor naturale şi bunăstare pentru poporul ei, însă în prezent românii nu mai controlează parte din resurse, o parte din teritoriu, iar mulţi lucrează peste hotare.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin