Sorin Lavric, viitor senator de Neamț din partea Alianței pentru Unirea Românilor a vorbit într-un interviu pentru Digi24 despre politica AUR și acuzațiile de „extremism” care sunt aduse partidului. Acesta explică, „să fie foarte limpede”, faptul că partidul este unul de dreapta, creștin, conservator.
„Nu știu acum ce înseamnă extremism. Întotdeauna când punem asemenea etichete înjositoare și terfelitoare aruncăm într-un con de umbră orice mișcare și orice partid. Suntem un partid de dreapta, creștin, conservator. Asta suntem. (…) Cunoaștem toate ștampilele și etichetele pe care le-am primit.
Să fie foarte limpede. Legionarismul a fost un episod interbelic care s-a încheiat definitiv. Este ireversibil. Nu poți da timpul înapoi să reînviem acum ceea ce a fost atunci.
A fost un moment important în ceea ce numim curentul gândirii conservatoare din România. Numai că gândirea conservatoare nu se oprește la legionari. Ea a continuat mai târziu. Sunt câteva trăsături ale gândirii conservatoare pe care chiar dacă le regăsim la legionari ele nu definesc numai legionarii. Este vorba de îmbinarea națiunii cu acest duh creștin. Ori pentru “corecții” politici și acești oameni obsedați de fundamentalisme, când aud de această îmbinare, de această pereche nație-biserică, imediat simt la nas o adiere legionară. Nici vorbă de așa ceva! Legionarismul este o piesă de teatru a gândirii conservatoare care s-a încheiat demult”, a declarat Sorin Lavric într-un interviu pentru Digi24.
Întrebat despre Europa și dacă se declară un pro-european, acesta a declarat că „România nu poate fi decât în Europa” și alături de NATO. Cu toate acestea, în privința „aparatului birocratic de la Bruxelles” nu este de acord.
„Bineînțeles! România nu poate fi decât în Europa. Nu avem cum să ne definim altfel! La fel, nu putem fără NATO. Dacă nu ar fi NATO, Rusia ne-ar înghiți și pe noi și pe Basarabia. Vă spun asta pentru că tot ni s-a imputat că în spatele nostru se află nu știu ce agentură rusească. Locul României, prin tradiție, este în mijlocul occidentului european. Însă pentru noi, Europa înseamnă un club de națiuni creștine. În niciun caz un supra-stat federal, condus de un singur partid și un singur parlament și cu acest malefic aparat birocratic de la Bruxelles care emană acest socialism distrugător pe care, în genere, îl numim corectitudine politică”, a mai spus Lavriuc.
„Un partid pe criterii etnice este o aberație”
În ceea ce privește minoritățile, mai exact UDMR, Lavriuc consideră că ideea unui partid pe criterii etnice este o aberație, în contextul în care copreședintele AUR, George Simion, declara că se gândește chiar la o inițiativă prin care să interzică partidele etnice în viitoarele alegeri.
„Sunt un admirator fără limite al culturii maghiare, mai ales al matricii de tipul stilisticii arhitecturale. Când mă duc în orășelele din Ardeal, în cele două județe maghiare, mă simt bine pentru că acolo simt un gust și o noblețe pe care cu greu le găsim în arhitectura românească. Dar asta nu mă împiedică să spun că ideea unui partid ridicat pe criterii etnice nu este o aberație. Ba da, este o mare aberație! Pentru că maghiarii sunt cetățeni ai statului român și atunci ei trebuie să intre în rândul unor partide românești. Ideea unui partid etnic este o aberație și George Simion are dreptate. Oricând îi vom respecta și îi vom saluta pe colegii noștri parlamentari din UDMR, dar ei trebuie să înțeleagă că vom fi tot timpul împotriva unei asemenea idei de partid ridicat într-o matcă etnică”, consideră Sorin Lavriuc.
Interviul îl puteți citi integral accesând linkul de AICI.