Aur sau creştere de salariu? Ce alegi?

Ce folos că salariul îţi creşte cu 5% pe an şi inflaţia este de 7%? De fapt pierzi, iar mărirea este doar simbolică, chiar dacă performanţa profesională a fost foarte bună. Dacă lumea nu cunoaşte încă, duşmanul numero uno în aceste zile este inflaţia, care mănâncă din valoarea banilor de hârtie. Este un fenomen global, recunoscut, şi împotriva căruia te poţi proteja prin investiţii corespunzătoare. Astăzi, discutăm despre aur (aflat într-un curs ascendent) şi c

Ce folos că salariul îţi creşte cu 5% pe an şi inflaţia este de 7%? De fapt pierzi, iar mărirea este doar simbolică, chiar dacă performanţa profesională a fost foarte bună. Dacă lumea nu cunoaşte încă, duşmanul numero uno în aceste zile este inflaţia, care mănâncă din valoarea banilor de hârtie. Este un fenomen global, recunoscut, şi împotriva căruia te poţi proteja prin investiţii corespunzătoare. Astăzi, discutăm despre aur (aflat într-un curs ascendent) şi cum se poate profita de trendul pe care îl are. Săptămâna trecută, am analizat piaţa bursieră din Rusia la care vom reveni peste şase luni. La sfârşitul acestei perioade, vom compara aceste două clase cu performanţa pieţei bursiere româneşti(*).

În ultimele luni, aurul a fost tăcut, şi-a digerat câştigurile din ultimii ani şi a lăsat petrolul în lumina rampei. În culise însă, aurul a pregătit o performanţă care îi va lăsa pe mulţi cu gura căscată, la fel ca şi petrolul. De ce? Există inflaţie globală şi aurul este singura formă de protecţie. Graficul alăturat arată evoluţia săptămânală a metalului galben. Vom folosi extensiile Fibonacci unind un low din 2001, când aurul a început să crească de la 260 USD şi recentul top la 1.100 USD. Sub acest maxim suntem interesaţi de un suport, care este retragerea de 23,6% la 833 şi care s-a menţinut foarte bine. Deasupra valorii de 1.100 USD, se află cea de 1.208 USD care este extensia de 127,2%. Acolo va ajunge aurul într-o prima fază. Privind graficul, în general, se observă trendul ascendent definit de higher highs & higher lows. În subgraficul 2, MACD modificat (indicator pentru trend) indică un bottom. Ce putem face? Putem aloca un capital pentru a profita de acest trend şi putem merge la brokerul „cel de toate zilele“ pentru a primi îndrumări referitoare la modalităţile de procedură prin care să profităm de această piaţă bullish. În caz contrar, vom privi încă un tren plecând din gară, în timp ce aşteptăm trenul mult promis.

(*) analizele vor fi actualizate atunci când situaţia o va cere
sursa: https://ta.educofin.com

Capital – Editia nr. 21, data 28 mai 2008