Claudiu Târziu a explicat că numărul a fost calculat luând în considerare că din anul 2000 și până în prezent, numărul angajaților din administrația publică a crescut de la 800.000 la 1,3 milioane.

”Astfel de reformă, cu aceste partide, nu este posibilă. Tocmai ele au împănat aparatul bugetar cu tot felul de clienţi politici, pentru că au avut nevoie de sinecurile acestea să răsplătească loialităţi politice. În 2000 funcţiona statul român cu 800.000 de funcţionari publici, otova.

Nu a crescut numărul militarilor, a scăzut, nu a crescut, numărul poliţiştilor, a scăzut, nu a crescut, numărul medicilor şi asistenţilor, ba dimpotrivă, avem deficit, după cum vedem atâtea cazuri nenorocite. Ce a crescut? A crescut numărul funcţionarilor din administraţia publică centrală şi locală. Cum? Că am avut nevoie? Nu!

Pentru că am pus zece să învârtă aceeaşi hârtie, ca să-şi ia nişte bani de la stat, siguri, pentru că aveau carnet de partid. Asta trebuie curăţat. Cum să cureţi, dacă tu depinzi de voturile acelor oameni? PSD şi PNL nu vor face niciodată o astfel de reformă”, a declarat el la Prima News.

Cine va fi concediat dacă AUR ajunge la guvernare?

Președintele Consilului Național de Conducere al AUR a precizat că dacă partidul său va ajunge la guvernare, vor fi concediaţi acei bugetari ”cu carnet de partid, care nu-şi găsesc utilitatea în sistem”.

”Am zis-o şi o să o facem pentru că pe noi nu ne leagă nimic, nu avem niciun fel de cârdăşie cu oamenii care au intrat pe liste de partid în instituţii publice. Vom pierde voturile acestora care oricum se duc la partidele respective şi vom câştiga voturile românilor care aşteaptă o reformă reală în statul român şi aşteaptă pe cineva să-i ducă la prosperitate, să-i scoată din sărăcie.

Am promis, 500.000 dăm afară. Numai pe aceia cu carnet de partid, care nu-şi găsesc utilitatea în sistem. Ca aşa rezultă din calculul pe care l-am făcut. În 2000 erau 800.000 şi funcţiona statul român. Acum sunt 1.3000.000 şi funcţionează statul român mai bine? Nu!”, a explicat el.

Ce șanse are AUR să ajungă la guvernare?

Care sunt însă șansele ca AUR să guverneze, pentru a efectua concedierile anunțate? Un sondaj INSOMAR arată o repoziționare a alegătorilor pentru alegerile parlamentare. PSD se află în continuare pe primul loc în preferințele românilor, cu 29%, urmat de AUR cu 22%. Pe al treilea loc s-a situat PNL, cu 21%.

Sondajul a fost realizat în perioada 24–30 iulie 2023, pe un eşantion de 1030 de respondenţi, din rândul populaţiei adulte, rezidentă în România, în vârstă de 18 ani şi peste, eroarea fiind de plus – minus 3,1% la un nivel de încredere de 95%.