Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va participa la ceremonia în care președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan va depune jurământul. Bogdan Aurescu a postat și un mesaj pe Twitter, unde a anunțat că va reprezenta România la ceremonia de inaugurare a președintelui Turciei. „România și Turcia sunt parteneri strategici, cu relații economice solide, legături interumane și aliați apropiați în NATO, împărtășind obiectivul unei Mări Negre în pace, securitate și prosperitate”, a mai scris ministrul.

Erdogan începe, sâmbătă, noul mandat

Recep Erdogan își începe azi noul mandat. Va depune jurământul în Parlament, va merge la mausoleul lui Ataturk și va privi o grandioasă paradă militară în curtea palatului prezidențial.

Vor fi prezenți 21 de șefi de stat, plus 13 premieri și șeful NATO. El va depune jurământul în cadrul unei ceremonii care va avea loc în sala de plan a Parlamentului Turciei, din Ankara. Oficial noul mandat al lui Recep Erdogan începe la ora 14.00. La ceremonie vor fi 21 de șefi de stat și 13 premieri, plus șeful NATO.

Printre cei care vor fi prezenți la inaugurarea lui Erdogan sunt președintele Azerbaijanului și premierul Armeniei, președintele Kazahstanului și cel din Venezuela. Din partea Ungariei, va veni Viktor Orban, în timp ce Rusia va fi reprezentată de șeful Parlamentului.

Vladimir Putin ar avea în plan o vizită ulterioară în Turcia, la prietenul lui. Pe lângă cei aproximativ douăzeci de şefi de stat, potrivit presei proguvernamentale, prezenţa secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, confirmată de Alianţă, va pune un accent special asupra festivităţilor.

Economia turcă dă semne de viață

Altfel, realegerea lui Erdogan a adus un pic de liniște în economia turcă. Acţiunile listate pe bursa de la Istanbul au înregistrat creșteri în prima şedinţă de tranzacţionare de săptămâna aceasta după ce preşedintele Recep Erdogan a fost reales şef al statului.

Această evoluție a fost înregistrată în timp ce lira turcească ajungea la un nou minim. Rezultatele celui de-al doilea tur de scrutin arătau că Recep Tayyip Erdogan deţinea 52% din numărul total de voturi, în timp ce contracandidatul Kemal Kilicdaroglu avea 48% după numărarea a 99% din urne.

Indicele turc BIST 100 se aprecia cu 4,2% luni după-amiază. Benchmarkul a crescut cu 94% în ultimele 12 luni în moneda locală, în vreme ce investitorii şi-au îndreptat atenţia asupra pieţei de capital pentru a se proteja de efectele inflaţiei şi crizei costului vieţii, potrivit marketwatch.com

Inflaţia anuală a ţării a atins 43% în aprilie, ajungând până la 85% anul trecut pe fondul hotărârii preşedintelui de a reduce ratele dobânzilor în ciuda presiunilor suportate de preţuri, lira turcească devenind astfel principala victimă a deciziei.