AURORA SHOPPING MALL, cel mai mare centru comercial de tip mall se va deschide în toamna acestui an la Buzău.
Localizat în partea de nord a oraşului, într-o zonă urbană aflată într-o puternică expansiune din punct de vedere imobiliar, atât rezidenţial cât şi comercial, complexul este dezvoltat pe un teren de 2,3 ha. Construcţia este structurată pe 3 nivele (subsol, parter şi etaj), având o suprafaţa totală de cca. 40.000 de metri pătraţi, dintre care aproximativ 25.000 mp cu destinaţie de galerie comercială.
Zona de parcare realizată la subsol ocupă o suprafaţă desfăşurată de peste 14.000 mp şi asigură o capacitate de parcare pentru peste 450 de autoturisme.
Accesul în noul complex este facilitat prin intermediul trotuarelor rulante, al scărilor rulante şi lifturilor panoramice, de la nivelul parkingului subteran până la parter şi etaj. AURORA SHOPPING MALL are peste 60 de spaţii cu suprafeţe cuprinse între 60 mp si 6.000 mp.
Planificată şi proiectată începând cu toamna anului 2006, construcţia a demarat în august 2007, şi se estimează a se finaliza în noiembrie 2008.
Dezvoltatorul complexului comercial AURORA SHOPPING MALL este COMETEX, compania de real estate a grupului ALTEX. COMETEX a fost achiziţionată de către ALTEX în urma unei oferte publice de preluare, încheiată în mai 2005 cu o licitaţie care a avut loc la sediul CNVM.
Compania deţine centre comerciale de tip universal în judeţul Suceava alături de o serie de spaţii comerciale independente. Proiectele de viitor vizează dezvoltarea unor centre comerciale în oraşe precum Timişoara, Braşov şi Arad.
AURORA SHOPPING MALL atrage o investiţie de peste 25 milioane euro, din care 3,4 milioane euro reprezintă contravaloarea terenului.
Data: 9 aprilie 2008
Sursa: Cometex