Preţul aurului a atins, miercuri, un nou maxim istoric, al zecelea în ultimele 12 şedinţe, în condiţiile în care dolarul s-a depreciat faţă de un coş de valute la un minim din opt luni, în aşteptarea unor noi măsuri ale Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite de susţinere a economiei. Cotaţia aurului a atins 1.312,05 dolari pe uncie, iar la ora 04:53 GMT era tranzacţionat la 1.311,55 dolari pe uncie, cu 4,15 dolari peste nivelul atins la închiderea de la New York. Contractele
Preţul aurului a atins, miercuri, un nou maxim istoric, al zecelea în ultimele 12 şedinţe, în condiţiile în care dolarul s-a depreciat faţă de un coş de valute la un minim din opt luni, în aşteptarea unor noi măsuri ale Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite de susţinere a economiei.
Cotaţia aurului a atins 1.312,05 dolari pe uncie, iar la ora 04:53 GMT era tranzacţionat la 1.311,55 dolari pe uncie, cu 4,15 dolari peste nivelul atins la închiderea de la New York.
Contractele pentru aurul destinat pieţei americane, cu livrare în decembrie, au atins la rândul lor un maxim de 1.313,5 dolari pe uncie, depăşind astfel recordul de 1.311,8 dolari pe uncie atins marţi.
Preţul argintului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani, fiind cotat în creştere cu 0,65%, 21,83 dolari pe uncie, iar cel al paladiumului la un maxim al ultimelor cinci luni.
„Cererea este în creştere întrucât economia americană este fragilă, iar Fed va lansa noi măsuri de susţinere”, a declarat Ronald Leung, director la compania Lee Cheong Gold Dealers din Hong Kong.
El a adăugat că apreciarea yuanului determină unii investitori chinezi să cumpere aur.
SURSA: Mediafax