Aurul, dolarii și mintea românului cea de pe urmă

BOGDAN GLĂVAN, profesor universitar, autor al blogului logec.ro

Ai semnat pentru un contract de credit în franci elvețieni, trebuie să-ți asumi starea de conștiență, spunea, într-o alocuțiune mai veche, șeful Băncii Naționale, Mugur Isărescu. Bancherii au provocat criza financiară, apoi și-au acordat bonusuri și pachete de salvare. Or, încrederea se câștigă foarte greu și se pierde ușor, iar românii nu mai cred în povești cu zâne când vine vorba de buzunarul propriu. În plus, românul s-a născut poet și nu investitor la bursă. Căderea comunismului în 1989 – așadar în urmă cu ”doar” 26 de ani, ar fi trebuit să aducă cu sine o nouă mentalitate, spre deschiderea piețelor și flotarea liberă a monedei naționale. Nici până astăzi cei ce arbitrează, dar și cei ce fac jocul piețelor din România nu au ajuns să aibă o astfel de mentalitate: deprinderile vechi sunt bine împământenite și prin urmare greu de desțelenit. Educația financiară trebuie să înceapă din școli, însă se pune problema mentalității profesorilor. Cine să schimbe mentalitatea profesorilor? Ei nu ar investi un cent în aur, oricât le-ai spune că aurul a crescut în ultimii 20 de ani mai mult ca oricare alt activ. În ultimii 20 de ani, aurul a ”sărit” de la 12,5 la 40 de dolari gramul azi, sau cu de peste trei ori (320%). În același interval, și moneda în care e exprimat costul aurului, dolarul american, s-a întărit pe perioade lungi sau a suferit corecții pentru ca azi sa atingă un nivel aproape de paritatea cu moneda euro. Dă-le, Doamne, românilor, mintea cea de pe urmă, mai spunea un bancher. Odată ce ai semnat, ți-ai asumat. Problema e că nu semnezi în cunoștință de cauză, nu ești expert în finanțe, nu știi ce clauze ai în contract pentru că și dacă le citești, nu le înțelegi. Și atunci ai încredere. Semnezi ”ca primarul”, cu încredere. Și apoi, după câțiva ani, când francul elvețian își sare limita peste orice imaginație, îți pierzi acea încredere. Mai apoi, vezi că bancherul te-a mai făcut și prost.Tot pentru că bancherii, asiguratorii, brokerii ți se par tot un aluat, condamni piața la moarte. De fapt, s-a condamnat singură. După cum spunea fostul șef al Fed, Alan Greenspan, lăcomia și exuberanța irațională a bancherilor de pretutindeni s-au împletit în România cu aroganța bancherilor locali, care te trimit la Domnul să înveți finanțe. Însă aici e punctul în care românul greșește: bancherii și-au primit salarii și bonusuri chiar și pentru lipsa de performanță, pe când nouă, brokerilor, nu ne oferă bonificații decât piața. Bancherilor care acum ne dau lecții de moralitate, asemena lupului moralist, le-au venit toate pe tavă, fără luptă, iar sinecura, fie ea și privată, e cel mai mare dușman al pieței libere.

Cum ar putea atunci românul să mai aibă încredere în aur sau dolar, să mai apeleze cu încredere la brokeri și să investească din banul greu câștigat, pentru viitor? Nu, mai bine, pune banii în consum? Păi, nu. O astfel de capitulare le dă celor cu ton sancționator câștig de cauză. Iar lipsa încrederii trebuie să înceteze, cel puțin pentru jucătorii din piața liberă. Aici nu dictează decât cererea și oferta.

Mai multe detalii puteți citi pe logec.ro