Redactia din Washington DC a saptamanalului englez The Economist contribuie la editia din 15 aprilie a.c. a revistei cu un interesant studiu dedicat economiilor emergente din intreaga lume.
Analiza – influentata, probabil, de manifestarile locale impotriva globalizarii promovate de Fondul Monetar International si Banca Mondiala, institutii care au avut reuniuni la Washington in aceasta perioada – identifica o serie de fenomene majore care au generat reculul din anii 1997-1999 in dezvoltarea acestor state.
Contrar abordarii monetarist-neoliberale dominante in orientarea sistemului financiar international actual, cele mai multe slabiciuni ale economiilor emergente sunt identificate de autorii studiului cu lipsa interventiei energice a statului pentru:
– controlul iesirilor de capital din tara;
– controlul balantei comerciale minata de creditele pe termen scurt luate de firme private in conditii arbitrare;
– controlul utilizarii dividendelor obtinute de multinationale (exemplu: destinatia profiturilor din industria petroliera a Mexicului).
– speculatiile de un singur sens asupra valutelor acestor tari care nu se pot apara prin hedging (exemplu: cazul leului atacat speculativ de filialele unor banci straine activand in Romania).
Controlul transferurilor de capital recomandat de prestigiosul saptamanal economic vine in contradictie cu insusi statutul FMI, care la articolul „7” conditioneaza convertibilitatea unei monede de liberul transfer al capitalurilor. Atacul impotriva FMI devine chiar explicit cand se afirma ca, in general, s-au facut putine progrese in ceea ce priveste modul de abordare a crizelor din sistemul financiar international. „Si aceasta in primul rand pentru ca intrebari fundamentale cu privire la FMI raman fara raspuns sau sunt controversate”.
Piesa americana cu actori englezi
In acest context, Romania apare alaturi de Ucraina si Pakistan ca tari ce si-au renegociat contractele de obligatiuni. Afirmatia este cel putin o eroare, care ar putea fi trecuta cu vederea daca nu ar fi o recidiva venita din cercurile financiare nord-americane.
Eticheta pe care incearca sa o agate de gatul Romaniei atat americanii (Agentia de rating Standard& Poor’s), cat si englezii (The Economist), este ca tara s-ar afla in incapacitate de plata a datoriei externe si aceasta in ciuda tuturor evidentelor. Chiar si oficiosul UE din Bruxelles, European Voice, isi exprima „uimirea” cu privire la capacitatea Romaniei de a supravietui din punct de vedere economic. Multumind pentru asemenea incurajari si sfaturi, sa vedem totusi care sunt realitatile in economia romaneasca.
1. Romania si-a achitat la timp si integral toate datoriile atat pentru credite, cat si la maturitatea bondurilor sale.
2. Noul cabinet a reusit sa obtina un excedent in balanta comerciala pe primul trimestru al anului in curs.
3. Dinamica agregata a PIB pe trimestrul I 2000 este pozitiva.
4. Rezervele valutare ale tarii sunt in crestere continua.
Si azi circa o treime din rezervele externe ale tarii sunt constituite din aur monetar. Acestea ar putea fi mult mai mari daca Romania ar fi sustinuta de marile puteri in demersurile sale de retrocedare a tezaurului din Rusia, evaluat azi la minimum 1,2 miliarde USD (pretul medaliilor de aur cu valoare istorica si al bijuteriilor regale fiind mult mai mare).
Frumoasele jocuri
ale tineretii
Sistemul de concesii reciproce facute de aliati la sfarsitul razboiului face dificila o angajare ferma in aceasta problema.
De fapt, jocurile au inceput tot de la aur. Sa ne intoarcem la Conferinta de la Postdam din 1945. Cu o luna inainte de conferinta, armatele anglo-americane descoperisera langa DALsseldorf tezaurul de aur german. Si pentru ca nu voiau sa-l imparta cu rusii, au tinut secret acest lucru. Stalin insa a aflat si la Conferinta a ridicat problema impartirii aurului. Spatiul nu permite relatarea integrala a episodului conform memoriilor presedintelui Truman. Fapt este ca rusii au renuntat la aurul german printr-un gest caracteristic tarilor. Stalin s-a apropiat de harta si indicand DALseldorful a tras o linie de la Marea Baltica la Marea Adriatica. Apoi a cerut ca tot ce va gasi la est, proprietati germane sau ale aliatilor, sa revina URSS. Este, practic, acordul prin care se hotara jefuirea Romaniei prin organizarea de Sovromuri – societati de exploatare a tuturor bogatiilor Romaniei, din toate ramurile. Dupa aprecierile economistilor romani, prin Sovromuri, URSS a carat in 20 de ani din Romania valori mai mari decat turcii in patru secole.
Englezii nu s-au multumit insa cu despagubirea data prin aurul ce revenea Rusiei, cum se convenise cu Stalin, ci au blocat, tot ca despagubire, pentru utilajele companiilor petroliere engleze ce actionasera in Romania, circa un miliard de lire aur, depozitele romanesti aflate in custodie in Anglia si care nu au mai fost inapoiate Romaniei niciodata. In aceste circumstante, este problematic ca Romania sa capete sprijin la Consiliul Europei pentru retrocedarea tezaurului din Rusia.
Dar sa revenim in zilele noastre. Eforturile conjugate care se fac pentru a compromite imaginea Romaniei in lumea financiara internationala amplifica importanta strategica a rezervelor de aur ale tarii. Privind astfel lucrurile, este condamnabila usurinta cu care guvernantii de dupa 1989 au cedat minele de aur si argint.