Dincolo de luptele politice, veritabile sau mimate, rămâne un adevăr simplu: partidele nu au soluţii reale pentru îmbunătăţirea situaţiei economice a României.
Scăderea cu 25% a salariilor, cu 15% a pensiilor, reducerea unor cheltuieli de asistenţă socială şi creşterea unor impozite „de nişă“ au rămas bătute în cuie ca singurele soluţii găsite de Executiv pentru evitarea unui colaps al bugetului public. „Suntem în faţa unor decizii extrem de grele şi impopulare, dar care trebuie asumate pentru a asigura prezentul şi viitorul ţării. Nu mai avem un BCR de vândut pentru a finanţa deficitul“, a descris succint situaţia premierul Emil Boc.
Se pare că, până în ultima clipă, au fost luate în calcul variante alternative care să mai anihileze din efectele pe plan social ale măsurilor de austeritate. „Au fost efectuate diferite simulări, care să permită evitarea reducerii pensiilor cu 15%. A fost luată în calcul o diminuare a pensiilor cu 12% sau o scădere a cotelor defalcate din TVA pentru autorităţile locale. Există şi varianta diminuării pensiilor în acest an, dar cu alocarea în 2011 a unor sume compensatorii, dacă va fi reluată creşterea economică“, au afirmat surse guvernamentale, citate de Mediafax.
Alternative neconvingătoare
Deşi critică vehement politica de austeritate a cabinetului Boc, opoziţia nu a reuşit, din păcate, să propună contramăsuri viabile. Multe dintre variantele aduse în discuţie de liberali şi social-democraţi fie nu sunt concrete, fie ar putea avea rezultate contrare celor aşteptate, fie şi-ar produce efectele pe termen mediu şi lung. Astfel, noţiuni de genul „eradicarea evaziunii fiscale“ sau „stoparea risipei din bani publici“ sună bine, dar rămân la stadiul de declaraţii electorale, în timp ce scăderea drastică a unor anumite categorii de cheltuieli ale statului (cum ar fi cele cu bunurile şi serviciile) ar putea avea un efect devastator asupra economiei private.
Nici ideea scăderii TVA la alimentele de bază nu ar fi deloc fericită pentru un buget şi aşa în mare suferinţă la capitolul încasări, în timp ce reducerea la 5% a TVA pentru construcţii sau la 10% (4% în alte variante) a cotei unice, chiar dacă s-ar putea dovedi, în timp, stimulente excelente pentru investitori, pe termen scurt ar putea produce un adevărat dezastru bugetar. Ceva mai mult interes ar putea stârni, totuşi, unele din propunerile PNL, cum ar fi cea privind anularea impozitului minim, facilităţile fiscale pentru firmele care angajează şomeri sau introducerea taxării inverse pentru produsele agroalimentare şi pentru lucrările de construcţii – montaj.
După moţiune vine Curtea Constituţională
Până să intre în vigoare, legile austerităţii mai au de trecut testul moţiunii de cenzură depuse de social-democraţi. Ca să fie adoptată şi să ducă la respingerea actelor normative şi la căderea cabinetului, aceasta are, însă, nevoie de 236 de voturi, în condiţiile în care PSD şi PNL au, împreună, doar 212 mandate. Dar surprize ar putea apărea fie din partea minorităţilor, fie chiar din cadrul arcului guvernamental.
Oricum, chiar dacă vor depăşi şi acest hop, guvernanţii nu pot sta liniştiţi. „În cazul în care moţiunea va fi respinsă de Parlament, vom ataca în 24 de ore la Curtea Constituţională legile pe care Executivul şi-a asumat răspunderea“, a afirmat Olguţa Vasilescu, senator PSD. Ea a arătat că departamentul juridic al partidului a consultat şi practica CEDO şi a redactat deja textul care va fi transmis Curţii şi care se referă la garantarea dreptului la proprietate şi neretroactivitatea legilor.
2,5 miliarde de euro ar urma să economisească bugetul, în şase luni, prin măsurile de austeritate pe care şi le-a asumat Guvernul în urmă cu câteva zile
Puterea şi opoziţia spun lucruri trăsnite
– Liberalii au propus reducerea cu 25% a cheltuielilor bugetare cu bunuri şi servicii, ceea ce ar implica o micşorare semnificativă a consumului guvernamental şi, în concluzie, o scădere puternică a PIB.
– Toţi pensionarii de invaliditate trebuie ve-rificaţi în maximum un an, a decis Guvernul. Medicii consideră termenul nerealist, fiind vorba de peste 900.000 de persoane.
– PNL susţine desfiinţarea structurilor deconcentrate în majoritatea domeniilor. Reprezentanţi ai societăţii civile cred că propunerea este inaplicabilă şi absurdă.
– Moţiunea de cenzură a PSD vorbeşte despre scăderea încasărilor din CAS şi impozitul pe venit, ca urmare a reducerii salariilor bugetarilor. În realitate, statul eco-nomiseşte, nu pierde bani.
– Toate salariile şi pensiile vor fi reduse cu acelaşi procentaj, indiferent de cuantumul lor. Decizia va duce la creşterea discrepanţelor sociale şi la majorarea ratei sărăciei.
– PC vrea scăderea TVA la alimentele de bază, compensată prin creşterea TVA la produsele de lux. Numai că vânzările de produse de lux sunt insignifiante.