Scăderea bugetului muzeelor şi teatrelor va conduce la creşterea presiunilor pentru realizarea de venituri proprii, care ar trebui să ajungă, anul acesta, la 21 de milioane de euro.
Poate doar cei care nu au trecut deloc prin Bucureşti în ultimii ani nu ştiu că, indiferent că vrei să bei o cafea, să asculţi muzică (de obicei jazz sau rock) sau să citeşti o carte, unul dintre cele mai nimerite locuri din Capitală este Muzeul Țăranului Român. „Activităţile generatoare de venituri sunt, în principal, târgurile cu meşteri“, spune Ioana Grigoraş, responsabilă cu comunicarea în cadrul muzeului. De altfel, unul dintre cele mai populare evenimente este târgul de Florii, dedicat „meşterilor, meşteşugarilor, negustorilor şi breslaşilor din toate zonele ţării“, care a adunat anul trecut, în trei zile, peste 17.000 de vizitatori, de peste două ori mai mult decât la ediţia precedentă. De asemenea, faptul că jumătate din mărţişoarele purtate de bucureştence zilele acestea sunt cumpărate din curtea MȚR s-a regăsit şi în cifre, aproape 21.000 de vizitatori luând cadourile de 1 martie de la târgul organizat de muzeul de pe Kiseleff. „Faptul că numărul de vizitatori a crescut se datorează, probabil, vizibilităţii în media a evenimentelor realizate prin parteneriatele de tip barter, promovării pe web şi calităţii evenimentelor organizate“, schiţează reţeta succesului Ioana Grigoraş.
Concurenţă îi va face, peste câţiva ani, Teatrul Naţional Bucureşti. Deşi investiţiile în propriul brand au fost aproape nule de-a lungul timpului, TNB a reuşit să rămână, generaţie după generaţie, în atenţia tinerilor. A fost ajutat de aşezare – la kilometrul zero al Capitalei – şi de găzduirea celui mai popular, probabil, loc de întâlnire din Bucureşti: terasa La Motoare, respectiv, în anotimpurile reci, Lăptăria lui Enache. Anul acesta, teatrul va intra într-un proces radical de restaurare, anunţat încă de acum doi ani, care ar urma să-l tranforme într-un complex în care vor funcţiona laolaltă cafenele, galerii de artă şi librării.
Cumpărături la mall? Nu, la Muzeul de Geologie
Vecine peste drum, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“, intrat acum în renovare, şi Muzeul Naţional de Geologie organizează sau găzduiesc, fiecare, cel puţin un eveniment la fiecare două luni. Tariful pentru închirierea sălilor este relativ redus faţă de alte locuri centrale (30 de lei pe zi pe metru pătrat), iar expozanţii sunt extrem de mulţumiţi, după cum spune un comerciant de cristale şi pietre semipreţioase, client fidel al celor două spaţii: oamenii preferă locaţiile culturale celor exclusiv comerciale, iar vadul a crescut simţitor de la an la an, de la târg la târg.
Promovare cu ciocolată şi vin
În 2005, probabil cel mai faimos muzeu din afara Bucureştiului, Brukenthal, realiza pe cont propriu doar 5% din totalul veniturilor. În 2007, anul în care Sibiul a fost desemnat Capitală culturală europeană, ponderea a crescut la 20% şi, ulterior, managementul a făcut tot ce i-a stat în putere să menţină instituţia în atenţia publicului, chiar în condiţiile în care, fără îndoială, numărul turiştilor care i-au trecut atunci pragul nu va fi egalat prea curând. Eforturile nu au fost în van, şi în 2008, 13% din buget a fost realizat in-house. Cum? Anul trecut, de exemplu, curtea interioară a palatului a devenit, pentru prima oară, terasă, deoarece „încercăm să folosim brandul muzeului şi pentru alte baze de venituri, doar din bilete nu se poate trăi“, după cum spunea Sabin Adrian Luca, director general al instituţiei, la lansarea ciocolatei Brukenthal, cu ocazia Zilei Naţionale. Promitea, cu acea ocazie, că pe rafturile magazinelor de lux vor apărea, în curând, bere şi vin sub brandul Brukenthal.
Cetatea medievală Sighişoara, în care se regăsesc unele din cele mai bine păstrate fortificaţii din România, nu intră, evident, în aceeaşi categorie cu muzeele de mai sus, luate ca reper pentru managementul cultural autohton. Are, însă, un potenţial care, dacă ar fi fost exploatat, putea, de ce nu, să îl transforme în centrul turismului cultural din România.
„Chiar dacă nici la Sibiu nu sunt toate perfecte, acolo predomină aspectele pozitive. În Sighişoara, orice om de bună credinţă care se plimbă 30 de minute prin centrul istoric constată că la noi lucrurile merg în direcţia opusă, şi mă refer aici la protecţia patrimoniului cultural construit şi la festivalurile mari cum ar fi cel medieval şi Proetnica, care au doar caracter de bâlci şi chermeză“, îşi spune of-ul Hans Hedrich, preşedintele Asociaţiei Sighişoara Durabilă. Remarcă puţine excepţii: festivalul de blues din februarie şi cel de muzică academică din august, „ambele mai potrivite dimensiunilor reduse ale oraşului. Dacă s-ar continua cu acest tip de evenimente culturale, mici, dar cu profil clar şi cu organizare solidă, atunci resursele oraşului ar fi într-adevăr bine folosite“.
