Piata americana a inghitit anul trecut 54 milioane bucati costume de baie pentru femei si tot atatea pentru barbati. In Europa de Vest, s-au vandut in aceeasi perioada 30 milioane slipuri barbatesti si 85 milioane costume pentru femei. Ca in multe alte situatii, datele privind piata romaneasca sunt inexistente. Aceste obiecte de vestimentatie au inceput sa aiba dimensiuni atat de reduse, incat scapa din campul vizual al Comisiei Nationale pentru Statistica.
Moda topless face ravagii pe litoralul romanesc, in pofida avertismentelor medicilor. Femeile „pudice” prefera linia super-sexy a sfarsitului de mileniu: chilot cu snur si cupe push-up, care scot pieptul in evidenta. Se constata un interes deosebit pentru materialele ce contin elastan sau microfibra, cu tuseu placut. La fel ca si in vestimentatie, se combina materialele lucioase cu cele transparente.
SC Argos SA, fosta intreprindere Somesul din Cluj-Napoca, realizeaza costume de baie din tricot de poliamida cu lycra, fabricat in cadrul firmei. Colaborator direct al firmei Dupont din Elvetia, Argos este singurul producator de tricot din Romania. Materialele auxiliare, cum ar fi elasticele, sarma sau cataramele, sunt procurate din Franta si Italia. Volumul anual al productiei destinate pietei interne este de aproximativ 180.000 de bucati, din care 60% reprezinta costume de baie pentru femei, 30% pentru barbati si 10% pentru copii. Pe piata externa, societatea amintita livreaza alte 250.000 de bucati/an.
„Dificultatile cu care ne confruntam la ora actuala sunt lipsa, in Romania, a materiei prime de calitate si lipsa curajului din partea comerciantilor de a achizitiona din timp aceste articole, fapt care duce la productie in salturi sau pe stoc”, ne comunica Angela Popescu, director general.
O alta firma din Cluj-Napoca, Jolidon SRL, activeaza pe aceasta piata din 1992. La ora actuala, colectia sa de costume de baie numara peste 200 de modele diferite. Materialul utilizat este lycra uni sau cu imprimeuri. Pentru Jolidon, piata s-a extins continuu: volumul productiei s-a dublat in fiecare an, incepand din 1994, ajungandu-se, in prezent, la aproximativ 200.000 de bucati pe sezon.
„Problemele noastre tin de mediul economic general din Romania: legislatia care, de multe ori, pune piedici in calea agentilor economici autohtoni, puterea de cumparare si nivelul de trai in scadere al populatiei”, afirma Gabriel Cirlig, director general.

Adesgo SA a inceput fabricarea costumelor de baie in 1993, folosind ca materie prima tricoturi uni si imprimate, din Italia. Societatea bucuresteana produce atat pentru piata interna (intre 14.000 si 17.000 bucati anual), cat si pentru cea externa, in sistem lohn (45.000 de bucati pentru Italia si 15.000 pentru Irlanda).
La inceputul activitatii sale, in 1992, SC Ramada SRL din Bucuresti producea costume de baie in sistem lohn, platind manopera de confectionare diverselor fabrici romanesti. Din 1996, si-a dezvoltat propriul atelier de productie, in care realizeaza serii scurte, aproape unicate, in circa 50 de modele, cu materiale importate din SUA. In prezent, colectia a ajuns la 20.000 piese pe sezon si cuprinde variante pentru toate dimensiunile, inclusiv XXXL. Particularitatea costumelor realizate de Ramada consta in faptul ca amestecurile de poliamida cu lycra sau bumbac cu lycra sunt asociate cu voaluri elastice, in aceleasi imprimeuri cu cele ale materialului de baza, ceea ce le confera o eleganta aparte.
„Costurile de productie sunt inca mari, deoarece ne desfasuram activitatea in spatii inchiriate”, precizeaza Georgeta Motoc, directorul firmei.
Costumele „de milioane” nu au cautare
In timp ce pe plajele de pretutindeni costumul de baie devine tot mai putin vizibil – mai ales cel feminin -, marile companii internationale incearca sa ne convinga ca ultimele cuceriri ale modei si ale stiintei inseamna sa ne facem aparitia la strand sau pe litoral…. cat mai imbracati. Cel mai recent produs conceput de Adidas este asemanator costumului de scafandru, care acopera intregul corp. Bineinteles, nu pudoarea a determinat departamentul cercetare-dezvoltare al celebrei firme sa scoata pe piata acest articol, ci constatarea ca teflonul – materialul din care este confectionat – aluneca prin apa mai usor decat pielea umana. Daca ar fi adus pe piata romaneasca, un astfel de costum ar costa trei-patru milioane de lei.
Este adevarat ca Adidas se adreseaza, in primul rand, sportivilor de performanta. Numai ca, in Romania, cei mai multi dintre ei dispun de resurse financiare modeste, motiv pentru care piata vizata initial a fost inlocuita cu cea reprezentata de persoane care se bucura de mai mult succes in afaceri decat in sport. Deocamdata, Adidas comercializeaza costume de baie care costa intre 250.000 si 500.000 lei, preturi inca suportabile de unii clienti romani.
„In 1998 am comercializat doar 1.600 bucati, in 32 de modele. Anul acesta am adus o cantitate cu 10-15% mai mare si speram sa o vindem, in ciuda descresterii pietei”, ne spune Cristian Istrate, director de produs la Alltrom Service SRL, distribuitor exclusiv pentru Adidas in Romania.
De anul trecut, marca O’Neill – o obsesie vizuala a celor care urmaresc serialul Baywatch – este distribuita oficial in Romania de firma brasoveana Olin SRL. Gama costumelor de baie are destinatii distincte – pentru plaja, pentru piscina si pentru sauna.
„Ne confruntam cu probleme cauzate de inexistenta magazinelor specializate, a partenerilor care sa inteleaga ca acest gen de afacere se deruleaza pe termen mediu si lung si, momentan, de slaba clientela”, recunoaste Madalina Manu, de la departamentul marketing.
Asadar, in Romania, atat persoanele cu venituri mici, cat si cele cu bani sau care urmaresc performanta sportiva au de unde alege. Numai ca nu prea aleg. Pentru a nu-si pierde definitiv clientii (mai ales clientele!), producatorii de costume de baie s-au gandit sa reimpuna tendintele retro. Astfel, femeile care vor sa fie in pas cu moda se vad nevoite sa imbrace costumul intreg, cu volanase, asemanator celui din anii ‘50.