Pentru ca România să se încadreze în ținta de deficit bugetar, statul trebuie să ofere propriul său exemplu, înainte de a veni cu măsuri pentru cetățeni și mediul de afaceri, a declarat președintele Senatului, Nicolae Ciucă.
Pentru a găsi măsuri de reducere a cheltuielilor instituțiilor publice, Nicolae Ciucă spune că le-a cerut miniștrilor să facă o analiză.
Ciucă cere o analiză
„Reducerea deficitului bugetar trebuie să înceapă cu tăierea unor cheltuieli ale statului. În acest context, în cadrul ședinței de coordonare de astăzi, am solicitat miniștrilor și secretarilor de stat liberali o analiză rapidă, pentru a identifica măsuri concrete privind reducerea cheltuielilor bugetare ale instituțiilor publice. Pentru a ne încadra în ținta de deficit bugetar, statul trebuie să ofere propriul său exemplu, înainte de a veni cu măsuri pentru cetățeni și mediul de afaceri”, susține Nicolae Ciucă.
Președintele Senatului a declarat că va propune, în cadrul coaliției, ca o astfel de acțiune de „chibzuire” a cheltuielilor statului să se facă la nivelul tuturor ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea sau în coordonarea acestora.
„Banii alocați cheltuielilor în instituțiile statului vin de la cetățeni și de la companii. E nevoie, deci, de mai mult respect pentru contribuabili, precum și de un management substanțial îmbunătățit. PNL va depune, în următoarea perioadă, toate eforturile pentru îndeplinirea urgentă a acestor obiective”, a adăugat liderul liberalilor.
Ședință la liberali
Biroul de presă al PNL a oferit informații despre întrevederea conducerii din partid cu cei din Executiv.
„Președintele PNL, președintele Senatului, Nicolae-Ionel Ciucă, secretarul general, vicepreședintele Camerei Deputaților, Lucian Bode, prim-vicepreședinții PNL, miniștri și secretari de stat ai PNL, vor participa mâine, 24 iulie, începând cu ora 8.00, la o ședință de coordonare a activității politice și guvernamentale, la sediul PNL din Aleea Modrogan nr.1”, a transmis PNL.
Amintim că întrevederea are loc în contextul în care coaliția este presată de Comisia Europeană să ia măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare, pentru a limita deficitul și pentru a nu fi suspendate fondurile europene.
În urma anunțului făcut de autoritățile europene, reprezentanții Guvernului s-au angajat să vină în următoarele două luni cu o serie de măsuri care să crească veniturile statului și să mai stăvilească cheltuielile, pentru a nu fi suspendate fondurile europene, pe motiv de deficit excesiv.
Autoritățile din România au discutat ca unele taxe să crească de la 1 septembrie, iar altele de 1 ianuarie. Cei din Guvern vor să taxeze cu 16% multinaționalele care duc profitul în alte ţări.
Ar urma să existe şi o taxă suplimentară pentru jocurile de noroc, respectiv un impozit de 21%. Angajaţii din construcţii, agricultură şi industria alimentară ar putea plăti 10% contribuţie la sănătate, pe care nu o plătesc în momentul de față. Totuși, nu există un consens în Coaliție cu privire la acest lucru.