Australia achiziționa o flotă de submarine nucleare

china

SURSA FOTO: Dreamstime

Șefii de stat din SUA, Marea Britanie și Australia se vor întâlni în zilele următoare pentru a discuta, pe fondul celor mai recente informații potrivit cărora Canberra intenționează să-și consolideze capacitățile navale cu submarine cu propulsie nucleară, ca parte a unui acord tripartit de apărare, pentru a contracara amenințarea tot mai mare a Chinei în regiunea Indo-Pacific. Beijing-ul a reacționat imediat, declarând că acest lucru ”va aduce riscuri grave de proliferare nucleară”

Premierul australian Anthony Albanese nu a confirmat planul guvernului său de a achiziționa submarine nucleare, dar surse din Marea Britanie și SUA sugerează că regimul de la Canberra va achiziționa o flotă de submarine nucleare. Este vorba de submarinele din clasa Virgina, care sunt în faza de proiectare și probabil că vor trece câțiva ani până când vor fi operaționale, informează Time.

Ministrul Apărării din Australia, Richard Marles a refuzat să confirme detaliile achiziției, dar a descris-o ca fiind „un pas cu adevărat uriaș pentru țară”. „Acesta este cel mai mare pas pentru capacitatea noastră militară, după Al Doilea Război Mondial”, a spus Marles.

China a reacționat: Renunțați la mentalitatea din timpul Războiului Rece!

Într-o primă reacție după publicarea acestei știri, purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, a avertizat că acordul privind achiziționarea de submarine nucleare de către Australia aduce „riscuri grave de proliferare nucleară” și nu va face decât să submineze pacea și stabilitatea în regiune. „Îndemnăm Statele Unite, Marea Britanie și Australia să abandoneze mentalitatea din timpul Războiului Rece și jocul fără nicio miză, să-și îndeplinească obligațiile internaționale și să facă lucruri care contribuie la pacea și stabilitatea regională”, a spus ea.

Ce prevede acordul AUKUS

Acordul AUKUS e un cadru de cooperare între Australia, Statele Unite și Marea Britanie în domeniul tehnologiei submarinelor nucleare. Australia ar putea deveni astfel a șaptea țară din lume care operează submarine nucleare. AUKUS va fi cel mai mare proiect de apărare din Australia și oferă perspectiva unor locuri de muncă în toate cele trei țări. Clasa Virginia este cel mai recent submarin de atac rapid din Marina SUA, destinat să înlocuiască vechea flotă de submarine din clasa Los Angeles. Submarinele de atac rapid pot fi echipate cu mai multe sarcini utile, conform Marinei SUA, și pot efectua misiuni de informații, recunoaștere și supraveghere cu torpile de foc și rachete de croazieră.

Un schimbător de joc pentru Australia

Submarinele cu propulsie nucleară sunt considerate superioare deoarece pot rămâne sub apă mai mult timp, iar în prezent doar șase țări le au. Achiziționarea acestor nave de către Australia a fost piesa centrală a parteneriatului AUKUS, încheiat în 2021, țara renunțând la un acord anterior cu Franța pentru ambarcațiunile submarine alimentate cu motorină.

Carl Thayer, profesor emerit de politică la Universitatea din New South Wales-Canberra, a declarat pentru TIME că submarinele sunt un „schimbător de joc” pentru Australia, oferindu-i capacitatea militară de a lovi de la distanță.