Italia va da în judecată Austria pentru că reintroduce controalele la frontieră
Italia va da în judecată Austria! Guvernul italian a anunțat că va merge cu acest caz la Curtea de Justiție a UE. Scopul Italiei este deblocarea punctului de frontieră Brenner.
Pasul Brenner este una dintre cele mai importante artere de comunicare dintre sudul și nordul Europei. Blocarea frontierei de către Austria a fost criticată inclusiv de Germania, țara vecină, care a resimțit, de asemenea, restricțiile impuse asupra transporturilor.
Salvini a criticat Austria pentru blocarea transportatorilor italieni. Austria a anunțat recent noi controale la frontiera cu Italia, care ar avea scopul de a preveni trecerea migranților ilegali, care au ajuns în număr mare pe coastele italiene în ultimele săptămâni.
Vicepremierul Matteo Salvini a denunțat acțiunea Austriei drept un „act de violență și aroganță politică”, potrivit La Stampa.
Se pare că Austria are o politică tot mai controversată în ultima perioadă. Vă amintim că premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat la rândul său o acțiune similară față de Austria. România vrea despăgubiri financiare dacă Austria se va opune în continuare aderării României la Spațiul Schengen.
Matteo Salvini anunță că această acțiune vine după 4 ani de inactivitate din partea Comisiei Europene
Vicepremierul Italiei anunță activarea unei proceduri prevăzută la articolul 259 din TFUE:
„După patru ani de inactivitate din partea Comisiei Europene, am decis să activăm în mod oficial procedura prevăzută la articolul 259 din TFUE, care dă dreptul unui stat membru de a introduce o acțiune la Curtea Europeană de Justiție împotriva unui stat membru pentru încălcarea legislației europene”, a declarat Salvini.
Salvini consideră că aroganța politică a Austriei trebuie oprită cu un „gest puternic, dar necesar” din partea guvernului de centru-dreapta condus de Giorgia Meloni. Totodată, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a semnat inițierea procedurii împotriva Austriei.
„În acest moment, avem încredere în justiția Curții Europene. Pe hârtie, restricțiile au fost introduse de Austria din motive de mediu, dar mediul nu are nicio legătură cu acest lucru.
Este vorba pur și simplu de o concurență neloială a Austriei împotriva antreprenorilor și transportatorilor italieni și germani și a întregului continent european”, explică ministrul.