Grecia trebuie să lucreze cu creditorii internaţionali la un plan pe cinci ani iar preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, este de acord în principiu cu acest proiect, a declarat marţi cancelarul Austriei, Werner Faymann, transmite Reuters.
Comisia Europeană a primit marţi noi propuneri din partea Greciei, care vrea să ajungă la un acord cu UE, BCE şi FMI pentru a primi tranşa de 7,2 miliarde de euro şi a evita intrarea în incapacitate de plată.
Faymann susţine că eforturile echipelor de negociatori ar trebui să se concentreze mai degrabă pe crearea unei perspective pe termen mediu a finanţelor Greciei decât pe sprijinirea ţării de a ieşi dintr-o criză pentru a intra apoi în alta.
'Soluţiile pe termen mediu, sprijinite de Comisia Europeană, necesită discuţii intensive cu Grecia şi apoi stabilirea unui plan pe cinci ani', a declarat cancelarul Austriei.
Un oficial UE a apreciat marţi că propunerile trimite de Atena creditorilor internaţionali nu sunt suficiente pentru a se ajunge la un acord care să deblocheze fondurile pentru Grecia.
Conform presei, UE, BCE şi FMI au cerut majorarea TVA, obţinerea unui excedent bugetar primar de 1% din PIB anul acesta şi de 2% din PIB anul viitor. Autorităţile elene au ca obiectiv un excedent primar de 0,6% din PIB în 2015 şi de 1% din PIB în 2016.
O altă propunere vizează majorarea contribuţiilor pensionarilor la sistemul de sănătate şi reducerea pensiilor.
Într-un interviu acordat marţi publicaţiei italiene 'Corriere della Sera', premierul elen Alexis Tsipras a afirmat că Atena ar putea ajunge la un acord cu creditorii săi internaţionali dacă aceştia vor renunţa la solicitări cum ar fi reducerea pensiilor, şi a avertizat că absenţa unei înţelegeri în negocieri ar însemna 'începutul sfârşitului' pentru zona euro.
Continuând atitudinea mai conciliantă adoptată de Atena în ultimele zile, Tsipras a spus că cele două părţi ar putea găsi un compromis asupra elementelor-cheie în orice acord, inclusiv în ceea ce priveşte excedentul bugetar primar. Dar nu a dat semnale că ar accepta solicitările creditorilor de reducere a pensiilor sau a altor cheltuieli sociale, reiterând comentariile făcute în ultimele zile.
Comentariile sale survin în contextul în care partenerii internaţionali ai Greciei, printre care cancelarul german Angela Merkel şi oficiali ai Băncii Centrale Europene, au atras atenţia că timpul pentru obţinerea unui acord se scurge repede.
Tsipras urmează să se întâlnească miercuri cu Angela Merkel şi cu preşedintele francez Francois Hollande în încercarea de a depăşi impasul care a stârnit temeri că Grecia ar putea fi nevoită să părăsească zona euro, ceea ce ar avea consecinţe imposibil de prevăzut pentru moneda unică şi pentru economia globală.
Blocajul în negocieri, care durează de câteva luni, a dus la apariţia unor speculaţii conform cărora partenerii europeni ai Greciei ar putea fi dispuşi să permită ieşirea acesteia din zona euro (Grexit), bazându-se pe o serie de măsuri de protecţie luate în ultimii ani pentru a limita o prăbuşire generală.
Tsipras şi-a exprimat însă încrederea că partenerii europeni vor renunţa la o astfel de idee. "Ar fi începutul sfârşitului pentru zona euro. Dacă Grecia cade, pieţele vor căuta imediat următoarea ţară. Dacă negocierile vor eşua, costurile pentru contribuabilii europeni vor fi enorme", a avertizat oficialul elen. AGERPRES