Încă mai sunt disponibile şase din cele 15 miliarde de euro alocate pentru capitalul propriu, a afirmat Maria Fekter, adăugând că până în prezent nici o bancă austriacă nu a solicitat capital de participare. În cazul în care acest lucru se va întâmpla, cele şase miliarde vor fi suficiente, a precizat ministrul austriac.

În acelaşi context, Maria Fekter a afirmat că nu vor fi necesare creşteri ale impozitelor pentru a putea asigura situaţia băncilor.

Ministrul austriac de finanţe a dorit să sublinieze că toate băncile din Europa trebuie să se pregătească cu capital propriu în caz de criză, iar guvernele trebuie să elaboreze legi pentru susţinerea băncilor în caz de criză.
Sursa: Agerpres