Austria le cere băncilor să limiteze creditarea în România

Într-o încercare de a menţine ratingul maxim de ţară, autorităţile de la Viena le-au impus băncilor austriece să limiteze creditarea în Europa Centrală şi de Est, măsură care va afecta şi România.

Prin urmare, Erste (care în România deţine BCR), Raiffeisen (prezentă şi în România) şi Bank Austria (deţinută de UniCredit) nu vor mai putea împrumuta mai mulţi bani decât strâng din depozitele din ţări precum Ungaria, România sau Ucraina, începând de anul viitor, se arată într-un comunicat emis de banca centrală a Austriei şi citat de Bloomberg.

"Măsura va afecta capacitatea băncilor de a acorda credite pentru a susţine creşterea economică din ţările din Estul Europei", a declarat Christian Keller, analist Barclays Capital.

Băncile austriece au împrumutat în estul şi centrul Europei în jur de 266 de miliarde de dolari, echivalentul a 70% din PIB-ul Austriei.

Restricţiile vin pe fondul eforturilor oficialilor austrieci de a păstra ratingul AAA al ţării, în contextul în care Viena se teme că va fi nevoită să recapitalizeze băncile care au suferit pierderi în Europa Centrală şi de Est, pierderi care au crescut şi costurile de împrumut săptămâna trecută.

În România, băncile austriece deţin 31,5% din activele sectorului bancar din România, potrivit unei analize Fitch. La sfârşitul lunii octobrie, atunci când s-a discutat despre planul de recapitalizare a băncilor, din UE, preşedintele Traian Băsescu a insistat pentru introducerea unor prevederi care să oblige băncile care au filiale şi în România să-şi menşină expunerea. Mai mult, în urmă cu doi ani, grupurile mamă ale principalelor nouă bănci cu capital străin şi-au luat angajamentul de a menţine expunerea pe piaţa românească la nivelul din martie 2009.
Acordurile au fost semnate de Erste Bank, Raiffeisen International, Eurobank EFG, National Bank of Greece, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank, Piraeus Bank şi UniCredit, care deţin 70% din piaţa din România.