Publicația Kapital din Bulgaria anunță că Austria va refuza în continuare aderarea la Schengen

Austria va refuza în continuare aderarea României și Bulgariei la Schengen. Jurnaliștii din Bulgaria oferă și câteva motive.

Oficial se invocă motivul circulaţiei refugiaţilor și migranţilor, Austria anunță astăzi că se confruntă cu 100.000 de cereri de azil în ţară. Totuși, jurnaliștii din Bulgaria susțin că cifrele au scăzut la aproximativ 30%, scrie Kapital.

Guvernul austriac anunță că trei sferturi dintre solicitanții de azil nu sunt înregistrați, și există o problemă cu rutele folosite de migranți prin Balcanii de Vest. 40% dintre migranți au intrat în țară prin aeroportul din Belgrad, în timp ce alți 40% au folosit rute terestre care au inclus traversarea României, Bulgariei, Serbiei și Ungariei. Restul de 20% au folosit alte rute de intrare.

Austriecii susțin că problema nu este reprezentată de posibili migranți români sau bulgari. Austria se teme că acceptarea celor două țări va însemna o deschidere către spaţii din afara UE. Altfel spus, Austria s-ar teme de migraţia ilegală, traficul de persoane, criminalitate, droguri, terorism, corupţie.

Astfel, cancelarul Austriei consideră că UE nu apără eficient frontiera țării, de aceea ia problema în propriile mâini. Așa gândesc și alte state precum Slovacia, Polonia, Germania și Ungaria. Ele cer reguli mai stricte pentru azil politic și control la frontieră.

Cu toate acestea, explicațiile de acest tip nu țin cont de faptul că în Ungaria și Serbia au existat cazuri în care refugiaţii au fost lăsați să treacă. Totodată, există probleme de corupţie în eliberarea vizelor la graniţa Poloniei cu Belarus. UE și Frontex (Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră și Garda de Coastă) par să nu aibă o soluție pentru aceste provocări.

Austria își va retrage veto-ul dacă îi vor fi respectate cerințele

Oficialii austrieci cer rezolvarea situației prin implementarea a 5 măsuri.

1. Lansarea unui proiect-pilot pentru o procedură de acordare de azil într-o țară din Uniunea Europeană care să se desfășoare la frontiera externă a UE.
2. Adoptarea de reguli pentru întoarcerea migranților, înlocuind procedurile individuale pe caz.
3. Realizarea procedurilor de azil în așa-numitele țări terțe sigure.
4. Facilitarea anulării statutului de refugiat pentru comiterea chiar și de infracțiuni minore.
5. Creșterea sprijinului acordat Agenției Frontex de-a lungul frontierei externe a Uniunii Europene și în terțe țări.

Bulgarii consideră că Austria nu își va schimba poziția până când toate aceste 5 puncte nu vor fi implementate.

Refuzul Austriei de a primi mai mulți migranți poate fi influențat și de motive politice interne.

În septembrie 2024, Austria va organiza alegeri parlamentare. Partidul Libertății se află în fruntea sondajelor de opinie, în timp ce actualul Partid Popular Austriac, care deține guvernarea în prezent, ocupă locul al treilea, după social-democrați.

Poziția față de migrație poate fi o temă importantă în campania electorală, motiv pentru care guvernul austriac ar putea alege să adopte o abordare mai restrictivă în ceea ce privește primirea migranților pentru a câștiga sprijinul alegătorilor.

„Presiunea politică enormă exercitată de procesele politice actuale va împinge problema admiterii Bulgariei și României în Schengen în plan secund și aceasta își va pierde caracterul de actualitate. Lucrurile depind și de capacitatea Comisiei Europene de a argumenta în favoarea aderării celor două ţări”, concluzionează jurnaliștii bulgari, potrivit Kapital, citat de Rador.