Cătălin Predoiu, optimist privind aderarea la Schengen
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a vorbit despre aderarea la Schengen în acest an. Predoiu a menționat că există premise pentru evoluții pozitive și că sprijinul diplomatic pentru România este solid.
Austria, care s-a opus aderării României la Schengen, nu mai consideră acum România ca principala cauză a poziției sale, având în vedere scăderea cifrelor privind migrația.
„Cred că anul ăsta vor fi evoluții. Există un sprijin diplomatic în continuare consolidat pentru România. Am avut discuţii cu omologul austriac, care evident că exprimă şi poziţiile cancelarului şi sunt sigur că am primit semnale înapoi că am amenajat un cadru de discuţii reluând în zona cooperare aceste negocieri.
Există o evoluţie pozitivă în sensul că deja Austria nu mai pune România ca principala cauză pentru poziţia ei, date fiind cifrele de migraţie mai scăzute. Deci calea diplomatică a dat şi un rezultat aici. Există o problemă pe care Austria o are cu cadrul european privind migraţia şi azilul, acordul Dublin, care se respectă şi nu prea în Europa şi trebuie reînnoit. Şi se lucrează în acest sens.
Există un contact permanent cu Comisia Europeană şi la nivel de minister, dar şi la nivel superior ministerului: Ministerul de Externe, preşedintele ţării, prim-ministru”, a afirmat Cătălin Predoiu la Prima News.
Există premise pentru aderare, dar nu trebuie stabilite termene
Predoiu a remarcat, de asemenea, că este important să se evite stabilirea unor termene fixe. Procesul de aderare la Spațiul Schengen este complex și nu poate fi prevăzut cu exactitate, a explicat el. Oficialul consideră că trebuie insistat pe partea diplomatică în această chestiune.
„Deci există premise care ne îndreptăţesc să credem în mod rezonabil că trebuie insistat pe calea diplomatică. Anul ăsta ar trebui să vedem o evoluţie. Că această evoluţie trebuie construită cu răbdare, asta apropo de nişte termene care s-au tot aruncat, că trebuie ţinut cont de faptul că are şi Bulgaria o problemă mai mare decât România, cu Olanda, pentru că ei nu şi-au închis MCV-ul şi atunci este de la sine înţeles că asta durează puţin.
Toate lucrurile astea trebuie puse într-un creuzet şi acolo jucate, astfel încât să putem avansa cu dosarul în acest an”, a mai transmis ministrul Afacerilor Interne.
Acțiunea de la CJUE în cazul Austriei este o idee prematură
El a fost întrebat dacă acţiunea anunţată de premierul Marcel Ciolacu, că vom acţiona Austria la Curtea Europeană de Justiție ajută sau nu aderarea la Schengen. Predoiu afirmă că „asta nu înseamnă că România se duce mâine şi bate la uşa CJUE”.
„Este o idee care deocamdată, după părerea mea, e prematură, dar ea a fost enunţată ca posibilitate. Deci, calea diplomatică primează, în sensul că şi premierul este pe această linie. Dar, în mod firesc, dânsul a etalat toate atuurile (…)
Nu judec eu ce a făcut şi nu a făcut premierul. E premier, are mai multe date, ştie bine ce face, este decizia dânsului. Dar nu exclude continuarea acestor demersuri diplomatice”, a explicat Cătălin Predoiu.
Predoiu a vorbit și despre ideea enunțată de oficiali bulgari privind crearea unui micro-Schengen între România și Bulgaria. Ministrul și-a exprimat însă rezervele față de această propunere. El a considerat că această idee i-ar putea nedumeri partenerii europeni.
De asemenea, ar putea distragere atenția de la obiectivul principal al României, și anume aderarea la Spațiul Schengen. Predoiu a subliniat că România are atuuri și șanse reale pentru progrese în dosarul Schengen și că trebuie să continue să se concentreze asupra acestui obiectiv.