Şoc la casele de marcat din magazine. Totul se scumpeşte. Mai ales fructele şi legumele, alimente mult consumate în Austria, s-au scumpit cu 19 şi respectiv 16 la sută într-un an, scrie Osterreich în ediţia de miercuri.
Preţurile carburanţilor au continuat să crească, iar benzina premium nu mai coboară sub 1,50 euro pe litru.
În previziunile pentru 2011, Institutul de Cercetări Economice (WIFO) calculează că preţurile vor creşte şi mai mult. Produsele alimentare de bază se vor scumpi cu 2,5 până la 3 la sută, iar fiecare gospodărie va cheltui cu 190 de euro mai mult pe lună pentru produsele alimentare.
Nivelul de 3 la sută reprezintă doar o medie, însă sunt de aşteptat creşteri şi mai mari de preţuri pe diferite categorii de produse, avertizează WIFO.
Preţul cu ridicata la porumb a crescut cu până la 81 la sută în 2010. În 2011, creşterea medie a preţului la energie va fi de 7,5 la sută la motorina pentru încălzit, curent electric şi încălzirea în sistem centralizat.
Nu toate creşterile de preţuri vor fi simţite imediat, pentru că scumpirea carburanţilor îi afectează treptat pe producători, însă ulterior majorarea va fi simţită de consumatorul final, care va fi nevoit să preia toate costurile majorate.
WIFO prezintă câteva din elementele care au deteriorat condiţiile de piaţă.
Teama faţă de urmările crizei din Egipt a ridicat preţul barilului de ţiţei la 103 dolari, iar acest lucru se va simţi imediat în preţurile la pompă.
Seceta din Rusia şi compromiterea unei importante părţi din recolta de porumb a făcut să crească preţurile, fiind necesare achiziţii din alte zone.
Inundaţiile din Australia au făcut ca preţul zahărului să atingă cele mai mari nivele din ultimii 30 de ani.
WIFO publică o statistică a evoluţiei preţurilor în ultimul an.
La alimente de bază cartofii s-au scumpit cu 14,9 la sută, salată cu 10,7 la sută, cafeaua boabe cu 9,2 la sută, portocalele cu 8,6 la sută, untul cu 8,3 la sută, produsele de patiserie cu 5,3 la sută, pâinea integrală, cu 4,7 la sută.
La energie preţurile au crescut cu 24,1 la sută la păcura pentru încălzirea locuinţei, preţul motorinei a crescut cu 16,5 la sută, benzina super s-a scumpit cu 12,6 la sută, gazele cu 1,2 la sută şi curentul electric cu 1 la sută.
Preţurile la materiile prime sau alimente en-gros s-au majorat cu 143 la sută la bumbac, la făină cu 120 la sută, făină de porumb cu 89 la sută, la cafeaua vrac cu 72 la sută, la soia boabe cu 40 la sută, la zahăr cu 37,5 la sută, la argint cu 59 la sută, la cupru cu 36 la sută şi la aur cu 18 la sută.
SURSA: Agerpres