Testarea în masă se va desfăşura în două etape, în decembrie şi în ianuarie.
„Câteva minute de testare pot preveni mai multe săptămâni de carantină pentru întreaga ţară”, a declarat cancelarul austriac Sebastian Kurz, potrivit unui comunicat. „Vom putea identifica rapid un număr mare de persoane contaminate şi vom putea să rupem lanţul infectărilor”, a adăugat acesta, conform agerpres.ro
Cu cine va începe testarea
Şapte milioane de teste antigen care permit aflarea rezultatului în câteva minute au fost comandate de Austria, ţară cu 8,9 milioane de locuitori.
Testarea va începe cu profesorii şi educatorii, pe 5 şi 6 decembrie, când în Austria ar urma să se încheie a doua perioadă de carantină. Apoi vor fi testaţi ofiţerii de poliţie, după care va urma o fază de testare voluntară a întregii populaţii.
Cum se tratează carantina parțială în Austria
Firmele ar putea primi până la 80% din vânzările lor din anul anterior, a explicat ministrul de Finanțe austriac la o conferinţă de presă, pentru a putea trece peste perioada de carantină parțială impusă de guvernul de la Viena.
Austria se aşteaptă să cheltuie până la două miliarde de euro (2,4 miliarde de dolari) pentru a ajuta firmele care au fost forţate să se închidă după restricţiile impuse luna aceasta pentru stoparea pandemiei de coronavirus (COVID-19), a anunţat vineri ministrul de Finanţe Gernot Bluemel.
„Costurile sunt estimate între 1,5 şi două miliarde de euro” iar firmele ar putea primi până la 80% din vânzările lor din anul anterior, a explicat oficialul austriac la o conferinţă de presă.
Declin al PIB-ului de 6,8% în 2020
Autorităţile austriece se aşteaptă la un declin al PIB-ului de 6,8% în acest an, urmat de o creştere de 4,4% anul următor.
Deficitul ar urma să ajungă la 9,5% din PIB în 2020 şi va fi cel mai mare înregistrat de Austria de la debutul publicării datelor statistice în 1954. De asemenea, datoria Austriei raportată la PIB va urca până la 84% în acest an, de la 70,5% anul trecut, urmând să ajungă la 85% din PIB în 2022, a previzionat recent Ministerul de Finanţe.
Uniunea Europeană a suspendat în luna martie aplicarea regulilor din Pactul de stabilitate şi creştere. Printre obligaţiile pe care statele membre UE nu mai trebuie să le respecte în prezent se numără şi faimoasa regulă care cere ca deficitul public să nu depăşească 3% din Produsul Intern Brut.