Austria: Potrivit unei surse din apropierea situaţiei, Trezoreria Austriei analizează posibilitatea de a vinde obligaţiuni cu maturitatea la 70 de ani prin intermediul băncilor. Vânzarea va depinde însă de reacţia investitorilor.
În acest an, Belgia şi Irlanda au vândut obligaţiuni cu maturitatea la 100 de ani, în timp ce Franţa, Italia şi Spania au vândut titluri cu maturitatea la 50 de ani, pentru a profita de dobânzile extrem de reduse pentru a emite obligaţiuni cu maturitatea foarte mare.
Separat, Austria a mandatat băncile Barclays, Goldman Sachs, HSBC, Nomura şi Raiffeisen Bank International pentru a intermedia o emisiune de eurobonduri pe şapte ani cu maturitatea la 15 iulie 2023.
Austria beneficiază de un rating Aa1/AA+/AA+/AAA, toate cu perspectivă stabilă, din partea celor trei mari agenţii de evaluare financiară.
UniCredit Bank Austria a anunţat recent că a finalizat cu succes transferul operaţiunilor din Europa Centrală şi de Est (CEE) către UniCredit Holding.
Bank Austria a obţinut, în acest sens, aprobarea autorităţilor de reglementare, se arată într-un comunicat al grupului bancar austriac.
Reorganizarea va permite simplificarea structurii şi va întări activităţile de guvernare, sub directa supervizare a directorului general Gianni Franco Papa.
Divizia din Europa Centrală şi de Est este un activ de bază al grupului UniCredit şi este aşteptat să rămână un motor de bază al creşterii, profitând de expunerea sa la cele mai dinamice pieţe europene. Echipa care va gestiona activitatea diviziei CEE va continua să fie condusă de Carlo Vivaldi.
În august, Bank Austria a anunţat că primit o injecţie în numerar în valoare de un miliard de euro de la banca mamă UniCredit SpA, pentru a-şi majora capitalul, în condiţiile în care operaţiunile sale din Europa Centrală şi de Est (CEE) sunt transferate la UniCredit.
Astfel, Bank Austria confirmă informaţiile din presă conform cărora acţionarii său au aprobat mutarea la Milano a operaţiunilor UniCredit din Europa Centrală şi de Est, pe care le gestiona.
AGERPRES