Pentru perioadele de scădere ale pieţei, inves-titorii BVB au acum la dispoziţie şi produse structurate, cu activ suport pe aur şi petrol prin care pot paria pe deprecierea cotaţiilor.

O sută de milioane de euro anual se aşteaptă să adune grupul austriac Erste Bank din tranzacţionarea produselor structurate care au fost lansate şi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) săptămâna trecută. Instrumentele aduse de austrieci la BVB sunt şi printre primele care permit „pariul“ pe scăderea cotaţiei, adică profit pentru investitor, chiar dacă bursa şi acţiunile scad. „Acum, investitorii pot beneficia de pieţele în creştere, dar şi de cele în scădere; certificatele de investiţii sunt transparente, implică costuri reduse şi se pot tranzac­ţiona cu uşurinţă“, spune Wolfgang Schoiswohl, vicepreşedinte BCR Corporate şi Trezorerie.

Perioada de scădere prin care a trecut piaţa de capital în al doilea trimestru, şi care continuă în aproximativ acelaşi mod, nu a împiedicat brokerul să lanseze instrumentele. Nefiind vorba de o ofertă publică iniţială care să aibă nevoie de încrederea investitorilor, produsele structurate ale Erste ar putea acoperi interesul în aur, petrol şi indicele german DAX la BVB, deoarece la bursa de la Sibiu se găsesc instrumente derivate cu activ suport şi aur şi petrol.

Cel puţin la fel de important este şi aportul pe care îl aduc austriecii la tranzacţionarea acestor produse. Banca Comercială Română (BCR) va fi furnizor de lichiditate (market maker) pentru certificatele lansate, ceea ce înseamnă că investitorii interesaţi vor găsi întotdeauna o contraparte pentru poziţiile deschise.

Cei de la Erste sunt primii care lansează astfel de instrumente la BVB, însă nu vor fi singurii. Raiffeisen, prin divizia de investiţii, a primit deja acordul BVB pentru lansarea de produse structurate şi mai are nevoie doar de avizul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Index şi turbo

Instrumentele lansate de Erste sunt împărţite în două grupe distincte. Certificate index şi certificate turbo. Primele permit investiţia în certificatele cu activ suport în aur, petrol sau DAX (adică evoluează în funcţie de cotaţia activului) şi câştigă dacă respectiva cotaţie urcă.

Certificatele turbo permit investitorului tranzacţia short, adică pariul pe scădere. Acestea sunt însă mai riscante decât cele standard şi oferă un tunel de variaţie de 35% (şi de 15% în cazul certificatelor index). Cu alte cuvinte, în cazul în care cotaţia certificatului merge în direcţia opusă poziţiei deschise şi atinge limita de variaţie, investitorul pierde toţi banii. Tranzacţiile includ şi efectul de levier, de aproximativ unu la cinci, ceea ce înseamnă că un câştig de 10% la cotaţie se traduce prin profit de 50%. La fel este însă şi la pierdere. „Prin lansarea produselor structurate, investitorii pot beneficia de toate avantajele acestui instrument financiar, cel mai important fiind lichiditatea pieţei, care este asigurată de către BCR în calitate de market maker“, spune Anca Dumitru, director general al BVB.

Short şi pe alte acţiuni BVB în curând

Le fel de important pentru investitori este şi faptul că certificatele sunt tranzacţionate la un raport de 1:10 sau 1:100 faţă de valoarea activului suport. Adică investitorii nu sunt obligaţi să achiziţioneze o uncie de aur (circa 1.200 de dolari pe pieţele internaţionale), ci doar o zecime sau chiar o sutime.

CNVM a aprobat săptămâna trecută şi modificările aduse Codului BVB care prevăd vânzarea în lipsă a acţiunilor cuprinse în compoziţia indicilor BET şi BET-FI. Operaţiunea era posibilă doar în cazul titlurilor Erste Bank, acum fiind extinsă pentru încă 15 acţiuni. Brokerii care intenţionează să ofere aceste instrumente investitorilor vor trebui să devină furnizori de lichiditate şi pot utiliza şi conturile globale, nu doar cele individuale.

BCR a lansat şi un site (https://investitii.bcr.ro) pentru cei interesaţi de mai multe detalii despre noile instrumente, care funcţionează şi ca un broker online (BCR Broker) prin care se poate tranzacţiona. „Primul an va fi unul de acomodare pentru investitorii români, iar în această perioadă vrem să organizăm evenimente de prezentare a acestora prin care să îi educăm pe investitori“, spune Valentin Ionescu, şeful Departamentului Pieţe de Capital la BCR.