16 iulie 2018 Comisia Europeană cere Airbnb respectarea normelor UE de protecţie a consumatorilor şi transparenţă în privinţa preţurilor aplicate
16 iulie 2018 Sorina Pintea: În maximum două luni, vom prezenta un proiect de lege privind transplantul
13 iulie 2018 Construcţia şi funcţionarea Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi, estimată la circa 320 milioane de euro fără TVA
13 iulie 2018 Engie obţine 1,5 miliarde de dolari în urma vânzării diviziei de gaze naturale lichefiate către Total
12 iulie 2018 Guvernul a prelungit până la 31 iulie termenul limită pentru depunerea declaraţiei unice privind impozitul pe venit
12 iulie 2018 Primăria Capitalei a acordat un buget de 111 milioane de euro pentru Sănătate în acest an
12 iulie 2018 OTP Bank: ROBOR-ul ar putea scădea spre finalul anului la 3,1%; pe termen lung, trendul este de creştere
11 iulie 2018 Ministrul Sănătăţii discută la Iaşi cu reprezentanţii Băncii Europene de Investiţii proiectul Spitalului Regional de Urgenţă
11 iulie 2018 Întâlnire Trump-Merkel pe marginea summitului NATO. Președintele american susține că Statele Unite are o relație foarte bună cu Germania
11 iulie 2018 Compania de drumuri a achiziţionat 19 freze de asfalt în valoare de 7,9 milioane lei fără TVA
11 iulie 2018 Iohannis, la Summitul NATO: Pentru noi e foarte importantă atenţia pe care vrem să o dăm Mării Negre
11 iulie 2018 Iohannis: DNA trebuie şi va merge mai departe; voi sprijini în continuare şi mai mult lupta anticorupţie
11 iulie 2018 ASF: Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 43 de miliarde de lei, la 31 mai 2018
10 iulie 2018 Primul sistem informatic destinat gestionării pacienţilor a fost implementat la Spitalul „Grigore Alexandrescu”
9 iulie 2018 Toader începe procesul de selecție a unui nou șef al DNA. Rezultatele selecţiei vor fi anunţate public pe data de 30 iulie