9 ianuarie 2014 Stabilirea dreptului la indemnizaţia de şomaj şi plata acesteia se efectuează începând cu 16 ianuarie
9 ianuarie 2014 Valoarea cumulată a garanţiilor de stat emise începând din 2009 a ajuns la 11,12 miliarde lei
9 ianuarie 2014 Parcurile eoliene au devenit consumatori de energie, din lipsa vântului, iar centrala Petrom câştigă
9 ianuarie 2014 Petroceltic International va investi în acest an 27 de milioane de dolari în explorări petroliere în România
9 ianuarie 2014 Chiţoiu: Neimpozitarea profitului reinvestit, o măsură de relansare economică pe care o avem în vedere
9 ianuarie 2014 Tunelul de metrou dintre staţiile Academia Militară şi Orizont, finalizat pe firul doi
9 ianuarie 2014 China a devenit prima ţară în care vânzările de vehicule au depăşit pragul de 20 de milioane într-un an
26 decembrie 2013 Beneficiarii POS DRU vor putea solicita prelungirea perioadei de implementare a proiectelor cu maximum opt luni
26 decembrie 2013 CFR SA a înregistrat un profit operaţional de 166,1 milioane lei pe primele 11 luni din 2013