Se stie ca o carte “cu greutate” are un numar de cel putin 200-300 de pagini. Fie ca este vorba de romanul “Pe aripile vantului” sau de biografia lui Bill Clinton, cele cateva sute de pagini sunt justificate in ochii cititorului. Dar, ce te faci cand un manual de utilizare pentru un automobil de lux bate toate recordurile publicistice, cand numeri paginile? Un studiu recent al asociatiilor de consumatori din SUA, citat de cotidianul USA Today, arata ca manualele d
Se stie ca o carte “cu greutate” are un numar de cel putin 200-300 de pagini. Fie ca este vorba de romanul “Pe aripile vantului” sau de biografia lui Bill Clinton, cele cateva sute de pagini sunt justificate in ochii cititorului. Dar, ce te faci cand un manual de utilizare pentru un automobil de lux bate toate recordurile publicistice, cand numeri paginile?
Un studiu recent al asociatiilor de consumatori din SUA, citat de cotidianul USA Today, arata ca manualele de utilizare pentru unele modele auto de lux bat pragul psihologic de 1.000 de pagini. Nu credeti? Iata cateva exemple:
Un Lexus LS 600h L, model cu alimentare hibrida, ce costa peste 100.000 de dolari, se respecta cu un manual de utilizare de 1.097 de pagini. Printrele primele indicatii in manual este si aceea ca “romanul” trebuie citit de catre sofer din scoarta in scoarta inainte chiar de a da drumul la stergatoare sau la CD-player.
Un Mercedes-Benz GL isi intampina posesorul cu un manual de utilizare de “numai” 1.000 de pagini. Cam mult pentru un SUV, pe care proprietarul arde de nerabdare sa il puna la treaba in off-road. Nava-amiral a companiei din Stuttgart, S-Klasse, le propune “cititorilor” o lectura de 758 de pagini, pentru a nu se plictisi pe perioada cat detin masina. Multe dintre aceste manuale nu incap nici macar in torpedou si sunt greu de urmarit in cazul in care utilizatorul are nevoie urgenta de informatii.
Cadillac descrie functiile SUV-ului Escalade in 574 de pagini, dar se gandeste deja la o solutie mai “trendy” pentru citirea manualului de utilizare: descarcarea de pe internet a informatiilor de care utilizatorul este interesat direct sau stocarea manualului pe un DVD ce poate fi vizionat pe centrala de entertainment a masinii.
Sud-coreenii sunt mai concisi: Kia – 256 de pagini pentru Rio si 384 pentru Sportage SUV. Este adevarat, insa, ca aceste modele nu sunt din gama de lux si nici nu prezinta sisteme electronice extrem de sofisticate.
“Campionul” informatiilor la obiect, raportate la nivelul tehnologic al automobilului este BMW, care a sintetizat informatiile despre noul 550i in numai 253 de pagini.
Sursa: USA Today 18 Mai 2007