Desemnat Autobuzul Anului 2019 în cadrul Târgului internațional dedicat vehiculelor comerciale IAA, Mercedes-Benz Citaro Hybrid deschide un nou capitol al mobilității urbane în București, începând din primăvara anului 2020. Divizia Truck & Bus a Mercedes-Benz România a semnat contractul pentru cele 130 de autobuze Mercedes-Benz Citaro Hybrid, comandate de către Primăria Municipiului București, ce urmează să fie livrate în cursul anului 2020. Citaro Hybrid este un vehicul polivalent, rentabil și ecologic, care a fost dezvoltat special pentru nevoile transportului public din aglomerațiile urbane, fiind combinația perfectă între rentabilitate și sustenabilitate.
„75% dintre emisiile de carbon sunt produse la nivelul aglomerațiilor urbane. Salutăm așadar decizia administrațiilor din România de a acționa cu privire la acest aspect și de a integra vehicule sustenabile în rețeaua de transport în comun. Ne bucurăm că, prin cele 130 de autobuze, putem contribui la protejarea mediului încojurător, punând bazele unui nou tip de mobilitate în România. Citaro Hybrid este, cu siguranță, o investiție sigură pe termen lung pentru operatorii de transport”, a declarat Valeriu Zaharia, Managing Director Truck & Bus Mercedes-Benz România.
Performanțele motorului diesel al acestui autobuz sunt completate de intervenția motorului electric (soluția compact hibrid), pentru o eficiență maximă a tracțiunii și reducerea emisiilor. Motorul electric de 14 kW, amplasat între motorul cu ardere internă și cutia de viteze automată, generează energie mecanică suplimentară și o recuperează pe cea pierdută prin frânare sau decelerare, ajutând la reducerea considerabilă a consumului de combustibil. Astfel, tehnologia hibrid a autobuzelor Mercedes-Benz asigură, pe lângă un nivel redus de emisii în zonele urbane, un consum redus de combustibil și implicit și costuri reduse de operare. Soluţia tehnică compact hibrid nu necesită cheltuieli suplimentare de mentenanță comparativ cu varianta diesel deja consacrată, precizează producătorul.
Autobuzele Citaro Hybrid, care circulă deja în orașe europene precum Stuttgart, Cracovia, Essen, vor fi prezente și pe străzile din București începând cu anul viitor. Ele sunt echipate, în versiunea de bază, cu sisteme precum ABS, ASR și ESP. De asemenea, condițiile de lucru ale șoferului sunt cu mult îmbunătățite datorită repoziţionării postului de conducere și a amplasării optimizate a elementelor de comandă.
Mercedes-Benz Citaro Hybrid păstrează standardele deja consacrate stabilite de Citaro și le oferă pasagerilor siguranța și confortul așteptat: interior cu un spațiu generos, sisteme de climatizare performante, scaune și bare de susținere optimizate ergonomic, locuri speciale destinate persoanelor cu dizabilități, cât și indicator interior vizual cu tehnologie LED.
Mai mult, autobuzele Mercedes-Benz Citaro Hybrid livrate Primăriei Capitalei vor beneficia de o garanție tip Full Warranty, de 8 ani și 480.000 de km.