Exista mai multe variante pentru a calatori in afara tarii. Se poate merge cu avionul, cu masina personala sau cu trenul. Cu avionul, distantele de mii de kilometri sunt acoperite in cateva ore, in conditii de confort si siguranta maxima. Conform statisticilor, raportand numarul calatorilor si al kilometrilor parcusi si la numarul de accidente, transportul aerian este cel mai sigur. Insa preturile sunt si ele inalte.
Transportul feroviar este mai ieftin, din unele puncte de vedere chiar mai confortabil, dar timpul pierdut este de circa zece ori mai mare decat la avion. Pentru calatoriile in strainatate cu masina personala, costul carburantului este cu putin mai mic decat cel al unei calatorii cu trenul, dar intervin multe alte neplaceri: asigurari, carte verde, oboseala, stres, amenzi de circulatie, necesitatea unor pauze pentru somn si multe altele.
Exista insa si o varianta care se pliaza perfect pe necesitatile si specificul pietei romanesti. Transportul cu autocarul. Este de departe cel mai ieftin si unul dintre cele mai sigure. Pretul este de doua ori mai mic decat cel al unui zbor pe aceeasi destinatie si reprezinta 70% din pretul unui bilet de tren. Pentru o calatorie care dureaza cateva zeci de ore, confortul trebuie sa fie la inaltime, dar acest lucru nu este o regula respectata intotdeauna. Exista, desigur, o mare diferenta intre harburile rusesti, vechi de 30-40 de ani, cu care vin la Bucuresti micii comercianti din Republica Moldova, si autocarele care fac curse regulate in Occident.
Calatorie cu toaleta si televizor
In Romania au aparut cateva firme mari care transporta persoane pe linii regulate, in Europa. Atlassib, Double T, Andronik Reisen, Kessler sau Touring Eurolines au zilnic curse regulate spre orase din Germania, Franta, Italia, Austria, Suedia, Ungaria sau Iugoslavia. Touring Eurolines atinge prin intermediul partenerului Deutsche Touring destinatii din toata Europa. Firma si-a inceput activitatea in 1995 cu un singur autocar, avand in momentul de fata 16 autocare de trei stele, Scania, Mercedes, Neoplan si Setra. Aceasta inseamna scaune ergonomice, grup sanitar, frigider, bar, aer conditionat, monitoare TV. „Fiecare autocar parcurge, in medie, 250.000 de kilometri anual. Exista momente in care cererea depaseste posibilitatile noastre. Am avut chiar si 15 plecari in Germania, intr-o zi. In aceste cazuri apelam la fie la autocarele partenerului strain, fie la subantreprenori care indeplinesc standardele noastre”, declara Dragos Anastasiu, director general Touring Eurolines, presedintele Asociatiei Carausilor Particulari din Romania.
Firmele din domeniu fac studii temeinice la stabilirea unei curse regulate. Se ia in considerare cererea si costul transportului si, in functie de acesti indicatori, se stabileste daca se poate vorbi de o cursa regulata pentru o anumita destinatie si se calculeaza frecventa saptamanala sau chiar zilnica a plecarilor in cursa respectiva. Costul de exploatare pentru un autocar se ridica la 1,5 DM pe kilometrul parcurs. Pragul de rentabilitate se atinge la ocuparea a cel putin 33 de locuri, din cele 49. Trebuie, de asemenea, sa tinem cont de faptul ca o linie regulata trebuie sa functioneze in permanenta, fie vara, fie iarna. Daca vin prea putini pasageri, esti obligat sa circuli chiar daca iesi in pierdere”, spune dl Anastasiu. Un alt criteriu de care trebuie tinut cont la stabilirea unei rute regulate este faptul ca fluxul de pasageri trebuie sa fie ridicat pe ambele sensuri. De obicei se aleg ca puncte de destinatie zone unde exista comunitati romanesti numeroase, in special Germania si Franta. Este interesant cazul Spaniei, unde exista cerere pentru transportul cu autocarul, dar numai dinspre Romania spre Peninsula Iberica.
Marea majoritate a pasagerilor merg in vizite la rude, iar o alta parte sunt turisti. Foarte rar se intampla ca un pasager sa calatoreasca in interes de afaceri. In general, oamenii de afaceri isi permit sa ia avionul, iar cei care opteaza pentru autocar fac acest lucru tocmai din cauza fricii de zbor. Este foarte important ca in acest business sa existe o informare buna asupra traseelor si a orarelor. Eurolines „aduna” calatori din toata tara pentru cursele principale care pleaca din Bucuresti spre Germania. In cateva puncte de pe traseu, numite „antene”, sunt adusi pasageri, fie cu autocarul, fie cu microbuze, fiind apoi preluati de autocarul care merge in strainatate.
La fel se intampla si in tara de destinatie unde, cu alte vehicule, pasagerii sunt „raspanditi” intr-o sumedenie de orase mai mici. Inca un avantaj fata de liniile aeriene care nu „ating” decat orasele mari. Trebuie sa se urmareasca insa ca numarul de transbordari si timpul de asteptare pana la sosirea autocarului de legatura sa fie minime.
Autotrans Calatori Filaret SA, este una dintre societatile in care a fost sparta ITA Bucuresti. Autocarele Roman obosite mostenite de la fostul transportator li s-au adaugat in 1993 cateva Ikarusuri cumparate la mana a doua din Ungaria, iar in 1997, 1998 si 1999, au fost luate in leasing trei autocare Mercedes, nou-noute. Ikarusurile sunt folosite acum pe linii interne, in general spre orasele din sudul tarii, iar autocarele noi, pe linii externe. Pe langa cursele in Germania si Franta, compania mai are zilnic o cursa spre Chisinau si una saptamanala, in Turcia, la Kusadasi.
Masinile moderne consuma mai mult
Autocarele moderne, desi au costuri de exploatare mai mari, aduc venituri mai mari, atragand mai multi calatori. „Inainte de a achizitiona autocarele Mercedes, faceam cursa de Chisinau cu Ikarusuri. Consumul de carburant era mai mic, autocarele neavand aer conditionat. Daca inainte media de calatori era de circa 20 de persoane pe o cursa, dupa introducerea Mercedesului a sarit de 30 de persoane”, declara Valentin Alexe, director adjunct la Autotrans Calatori Filaret SA. Firma a fost preluata, in martie anul acesta, de societatea israeliana Horen&Leibovici, cu doua milioane de dolari. Dupa preluare, au fost deja aduse in tara, pentru liniile interne, zece autocare Volvo, fabricate in 1996 si urmeaza sa mai fie cumparate inca 40 de bucati. Transportatorii se confrunta cu cateva probleme.
Printre cele mai importante sunt vizele soferilor care se obtin greu si vamesii care le scot peri albi. „Se intampla sa se stea ore intregi in vama ungara fara nici un fel de motiv. Oricum, bine ca nu mai trebuie viza pentru tranzitarea Austriei, pentru ca eram obligati sa trecem prin Slovacia si Cehia, iar vamesii din aceste doua tari ii intrec pe toti in a crea probleme”, afirma Dragos Anastasiu. Valentin Alexe nu este de acord: „Vamesii bulgari de la Giurgiu sunt cei mai rai. Nici nu se poate discuta cu ei, ca sa treci cu autocarul trebuie sa cotizezi, dar sume serioase, pentru ca altfel stai ore intregi in vama.”
date economico-financiare
Touring Eurolines
Anul infiintarii 1995
Parc autovehicule 16 autocare 4 microbuzeNumar angajati 110
Cifra de afaceri – 1999 40 miliarde lei
Autotrans Calatori Filaret SA
Anul infiintarii 1991
Parc autovehicule 37 autocare
Angajati 98
Cifra de afaceri – 1999 14 miliarde lei