Una dintre cele mai importante tranzacții de pe piața auto românească a fost parafată cu doar câteva zile în urmă. AutoItalia Group, companie deținută, până în aprilie, de Herbert și Dante Stein, a fost achiziționată contra unei sume estimată între 15 și 20 de milioane de euro, de Levy Group, companie din Tel Aviv deținută de familia omului de afaceri Michael Levy. Grupul Levy operează la nivel internațional în domeniul nailonului prin firma NILIT și în comerțul auto prin Mediterranean Car Agency.
Despre problemele financiare ale AutoItalia se știe de mult timp. Numărul mare de mașini pe stoc cu care a intrat în perioada de recesiune și unele investiții neperformante au dus la pierderi majore. Astfel, dacă în 2007 cifra de afaceri a AutoItalia Impex atingea 213,2 milioane de euro, iar profitul se apropia de șase milioane de euro, după numai doi ani, cifra de afaceri scădea la 91,3 milioane de euro, iar profitul se transforma într-o pierdere de 1,8 milioane de euro.
Companie „umană“ vs. agresivitate
„Am vândut pentru că eu nu cred că în următorii doi-trei ani am fi putut face bani aici. Pierderile din ultimii doi ani au fost cauzate de scăderea vânzărilor și de faptul că, poate, nu am înțeles suficient piața“, a declarat Herbert Stein pentru Capital imediat după anunțarea oficială a tranzacției.
„Nu am avut nici modele noi care să atragă clienții. Oricum, cred că în afară de una-două companii, toți cei din piața auto au pierdut bani“. Cu aceste cuvinte, fostul președinte al AutoItalia a încheiat un capitol din viața sa care începuse cu mulți ani în urmă. „Când am venit eu în România (în 1993 – n.red.) nu exista piață auto aici. Cred că eu am fost primul importator oficial. Mai era Mercedes, dar nu prin importator. A fost o provocare să investesc. Una interesantă. Când am început afacerea, aveam doar un birou într-un apartament cu două camere și doi angajați. Pe atunci, nu erau cheltuieli. Mergeam doar cu mașina mea“, povestea Herbert Stein în urmă cu doi ani.
Dacă fostul șef al AutoItalia și-a bazat businessul pe ideea de familie, noul CEO interimar, Ori Lahav, nu se sfiește să facă declarații războinice. „Deocamdată, vrem să învățăm piața de aici. Dar avem și multă experiență, iar aceste două lucruri combinate vor face din AutoItalia o companie puternică, eficientă și agresivă. Atât în ceea ce îi privește pe clienți, cât și în ce-i privește pe competitorii nostri. Sunt convins că rivalii nostri din piață nu vor să reușim. E de înțeles. Dar ambiția noastră este să dovedim că putem deveni una dintre principalele companii de pe piața auto românească. Trebui să știți că am venit aici ca să rămânem mult timp și să ne extindem. Știu că în acest moment există în România multe companii care vând componente pentru mașinile Fiat. Nu vom mai accepta asta. Nu spun că vom face ceva împotriva acestor companii, ci că noi vom fi mai agresivi și mai buni decât ei. Toți trebuie să înțeleagă că de acum regulile se schimbă“.
Am cumpărat acum pentru că vrem ca atunci când piața va fi din nou puternică să fim deja pregătiți. Credem că AutoItalia ne va aduce venituri bune.
Ori Lahav, CEO, Mediterranean Car Agency
Am vândut pentru că eu nu cred că în următorii doi-trei ani am fi putut face bani aici. În România încă nu văd lumina de la capătul tunelului.
Herbert Stein, expreședinte, AutoItalia Group
Citește și Agresivitatea, cuvântul de ordine al noului șef AutoItalia