CLASIC Ca orice hobby respectabil, pasiunea pentru maşinile retro costă, iar investiţiile anuale sunt de cel puţin două ori mai mari decåt în cazul unui automobil de dată recentă.
Încåntarea unui pasionat de artă în faţa unui tablou de Tonitza, de exemplu, o va simţi şi împătimitul maşinilor de epocă în faţa unui Jaguar de la începutul anilor ‘30. Este motivul pentru care apariţia unui automobil de epocă pe şosele este percepută, de cele mai multe ori, ca un eveniment. „Un astfel de exemplar este ca o operă de artă, deci trebuie ferită pe cåt se poate de factorii dăunători. În acest caz, trebuie s-o ţii într-un garaj“, spune Giuseppe Rossi, preşedintele asociaţiei Retromobil Club Romånia (RCR). De aceea, explică el, „proprietarii de vehicule istorice le conduc, în principal, la evenimente. Dacă ar circula cu ele în fiecare zi, în scurt timp nu ar mai avea cu ce să meargă“.
Preţul de achiziţionare al unui automobil istoric depinde de o serie de factori cruciali (modelul, anul de fabricaţie, originalitatea, starea în care se află) şi, în mai mică măsură, de norocul cumpărătorului. Întrucåt este vorba de o piaţă de nişă – pe care, dacă nu sunt bine documentaţi şi experimentaţi, vånzătorii nu cunosc exact valoarea piesei deţinute – costurile achiziţiei pot începe de la sume infime, de pånă în 3.000 de euro, de exemplu, pentru un automobil din anii ‘60-’70 aflat în stare proastă de funcţionare, ajungånd pånă la sute de mii de euro, în cazul pieselor foarte rare. În primul caz, costurile de recondiţionare vor depăşi cu siguranţă preţul de achiziţie al maşinii, ţinånd cont că, în medie, intervenţiile de bază pot trece de 4.000 de euro (în funcţie, în primul rånd, de starea caroseriei).
Scutite de taxele auto
Chiar dacă a investit în restaurarea automobilului sau a achiziţionat unul în stare perfectă, proprietarul trebuie să se aştepte la cheltuieli anuale de ordinul miilor de euro, toate costurile asociate unei maşini noi fiind, în cazul vehiculelor istorice, cel puţin duble (schimbul de ulei, filtrele etc.)
„Sunt multe service-uri care se ocupă de recondiţionarea maşinilor clasice. Unele o fac integral, altele se ocupă doar de anumite segmente, doar de caroserie sau doar de motor, de exemplu“, spune Rossi. Apoi, ţinånd cont că tarifele practicate de service-urile specializate sunt destul de piperate, „mulţi posesori de automobile clasice preferă să se ocupe ei înşişi de restaurarea maşinii“, adaugă el. Cele mai cunoscute două service-uri de acest tip în råndul proprietarilor de maşini de epocă, Auto Classic Forum şi Oldtimer, au avut o soartă complet diferită. În timp ce acesta din urmă nu mai face faţă cererii, Auto Classic Forum a devenit, începånd cu acest an, „un service obişnuit“, după cum declară un angajat al firmei. „Piaţa era în cădere liberă, nu era nici cerere, nu aveam nici specialişti, aşa că ne-a rămas să alegem între a închide sau a ne reprofila“, spune acesta.
Potrivit legislaţiei autohtone în domeniu, sunt recunoscute ca vehicule istorice modelele de automobile care au ieşit din fabricaţie de cel puţin 30 de ani, autoritatea emiţătoare de certificate în acest sens fiind RCR. Următorul pas este ca, pe baza acestei recunoaşteri, posesorul să primească cartea de identitate a vehiculului, „dacă el corespunde în ceea ce priveşte verificarea stării tehnice“. Bătaia de cap merită, întrucåt proprietarii beneficiază de o serie de facilităţi fiscale, între care taxa de poluare şi tarifele de utilizare a reţelei de drumuri naţionale.
«Proprietarii de vehicule istorice le conduc în principal la evenimente. Dacă ar circula cu ele în fiecare zi, în scurt timp nu ar mai avea cu ce să meargă.»
Giuseppe Rossi, preşedintele RCR
Cele mai scumpe retro-masini
1 – Ferrari 250 GT SWB California Spyder, 1961
PREŢ: 10,9 milioane de dolari
Våndut anul acesta în cadrul unei licitaţii organizate chiar de compania Ferrari, automobilul a aparţinut actorului american James Coburn, actualul proprietar fiind tot o vedetă, cel puţin în Marea Britanie: prezentatorul de radio Chris Evans. Licitaţia a fost spectaculoasă, în condiţiile în care organizatorii se aşteptau să primească o sumă de două ori mai mică. Maşina fost concepută de designerul-marcă al Ferrari, Pininfarina, şi are un motor V12 de 2.953 de centimetri cubi, cu o putere de 180 de cai.
2 – Bugatti Royale Kellner Coupe, 1931
PREŢ: 9,7 milioane de dolari
Maşina, una dintre doar cele şase unităţi din seria produsă de Bugatti, a fost våndută în 1987 în cadrul unei licitaţii organizate de casa Christie’s. Fondatorul companiei, Ettore Bugatti, plănuise iniţial să producă 25 de maşini din acest model, pe care să le propună spre vånzare caselor regale din întreaga lume, dar preţul exorbitant şi declanşarea Marii Crize din 1929 au făcut ca proiectul său să nu fie gustat. Maşina are 300 de cai-putere şi un motor-gigant, de 12,7 litri, conceput iniţial pentru a fi folosit în industria aviatică.
