Aptera Motors a anunțat că a lansat primul vehicul electric solar care nu necesită încărcare pentru cea mai mare parte a utilizării zilnice și, de asemenea, se mândrește cu o autonomie de până la 1.600 de kilometri la o încărcare completă.
Acest lucru a fost posibil, după cum transmite producătorul, prin valorificarea progreselor în ceea ce privește structurile ușoare, aerodinamica, rezistență redusă, știința materialelor și procesele de fabricație. Conform producătorului, acesta ar fi cel mai eficient vehicul pus vreodată la dispoziția consumatorilor.
„Cu tehnologia Aptera Never Charge, conduceți cu puterea soarelui. Setul de panouri solare încorporat menține acumulatorul complet încărcat și oriunde doriți să mergeți, pur și simplu mergeți ”, spune co-fondatorul Chris Anthony. Never Charge este încorporat în fiecare Aptera și este conceput pentru a recolta suficientă lumină solară pentru a călători peste 11.000 de mile pe an în majoritatea regiunilor. Vehiculul este fabricat din materiale compozite ușoare, care sunt mult mai puternice decât oțelul, permițând formei sale unice să „alunece” prin aer cu un coeficient de rezistență nemaiauzit.
Principalele caracteristici unice ale acestui vehicul electric
Autonomia spectaculoasă
Rezistența redusă a lui Aptera îi oferă cea mai lungă autonomie dintre toate vehiculele electrice de producție create vreodată – realizând până la 1.000 de mile (1.600 km) cu o singură încărcare și reducând anxietatea șoferilor în ceea ce privește autonomia.
Încărcare solară
Sistemul solar integrat poate oferi până la aproape 73 de kilometri pe zi cu cei peste 3 metri pătrați și 180 de celule solare eficiente proiectate direct în structura autovehiculului. Acest lucru face ca Aptera să fie primul vehicul capabil să satisfacă majoritatea necesităților zilnice folosind numai energia solară.
Propulsie eficientă
Motoarele electrice răcite cu lichid propulsează Aptera de la 0 la 100 de kilometri pe oră în doar 3,5 secunde, cu o viteză maximă de 177 Km/h. Tracțiunea integrală și controlul cuplului oferă Aptera confort, control al stabilității și capacitatea de a face față intemperiilor.
Eficiență reglabilă
Setările reglabile integrate în interfața disponibilă utilizatorului transmite șoferului actualizări în ceea ce privește modalitățile prin care pot economisi energia și extinde autonomia în timp real.
Producție scalabilă
Aptera a rezolvat una din provocările cheie, permițând o producție rapidă, de volum mare și eficientă din punct de vedere al costurilor – având doar patru piese principale.
Vehiculul poate fi achiziționat prin precomandă, clienții putând rezerva contra unei taxe returnabile de 100 de dolari unul dintre vehiculele ediție specială Paradigm și Paradigm+, care vor fi produse în 2021. De asemenea, își pot proiecta și personaliza propriile autovehicule și pot alege din gamele de autonomie de 250, 400, 600 sau 1.000 de mile, atât cu tracțiune integrală, cât și cu tracțiune față. Prețul este cuprins între 25.900 și 46.900 de dolari.